Observatorii considera ca alegerile au fost democratice

Chisinau, 7 martie ( INFOTAG ). Observatorii straini considera ca alegerile parlamantare din Moldova care au avut loc duminica au fost corecte, desi au fost comise si unele incalcari neinsemnate. Despre aceasta i-a relatat reporterului "INFOTAG" unul dintre membrii delegatiei de observatori ai Adunarii Parlamentare a OSCE. El a preferat sa-si pastreze anonimatul, subliniind ca aceasta este o opinie neoficiala.

Rezultatele oficiale ale monitorizarii alegerilor vor fi anuntate in cadrul unei conferinte de presa speciale a observatorilor, care va avea loc la Chisinau luni, la ora 14.00, ora locala.

"Am fost membru al mai multor delegatii de monitorizare a alegerilor. Si pot afirma ca incalcarile neinsemnate care au avut loc n-au influentat rezultatele finale ale alegerilor. in opinia mea, alegerile care au avut loc in Moldova sint cele mai corecte din spatiul ex-sovietic si corespund intru totul standardelor europene",- a mentionat observatorul.

in opinia sa, in noaptea de duminica spre luni observatorii vor perfecta lista fraudelor. Printre acestea vor figura inzestrarea insuficienta a sectiilor de votare, cozile care s-au format la unele sectii – in special la cele, unde au votat locuitorii din Transnistria. Au fost inregistrate, de asemenea, cazuri, cind in cabinele de vot intrau cite doua persoane, nu intotdeauna in buletinele de identitate ale alegatorilor era aplicata stampila "votat", la unele sectii de votare nu erau indeajuns buletine de vot sau erau doar in limba moldoveneasca. Printre alte observatii au fost numite prezenta conducatorilor organelor locale ale puterii sau a colaboratorilor organelor de drept in incaperile sectiilor de votare, ceea ce este interzis de legislatie. O parte din neajunsuri a fost lichidata in mod operativ de catre me mbrii comisiilor electorale.

Totodata, vicepresedintele comitetului Dumei de Stat a Federatiei Ruse pentru CSI si relatiile cu compatriotii, observatorul din partea Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei Ahmed Bilalov a declarat ziaristilor din Rusia ca "alegerile din Moldova au fost pregatite in mod neprofesionist si s-au desfasurat cu incalcari grave".

Printre incalcari el a specificat, intre altele, ca cetatenii Moldovei care locuiesc in Transnistria n-au avut posibilitate sa voteze pe loc si au fost nevoiti sa se deplaseze pe malul drept al Nistrului pentru a vota. Opinia observatorului rus este, de asemenea, neoficiala.

Opinia generalizata a observatorilor va fi facuta publica luni. Dupa cum a comunicat Urdur Gunnarsdottir, secretar de presa al Biroului OSCE pentru institutiile democratice si drepturile omului, in acest scop la Chisinau va fi organizata luni o conferinta de presa care se va desfasura la ora 14.00 in hotelul "Dedeman". La ea vor participa experti ai Biroului OSCE pentru institutiile democratice si drepturile omului, ai Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei si ai Parlamentului European.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.