„O țară guvernată de oligarhi, după metodele Kremlinului”. Maia Sandu a explicat de ce Moldova nu mai este pe drumul european

PE SCURT

Din păcate, Republica Moldova nu mai este pe drumul european. Aceasta pentru că o țară guvernată de grupuri oligarhice, după metodele Kremlinului, în care se construieşte o verticală a puterii de tip putinist, nu poate merge pe calea europeană, susține lidera PAS Maia Sandu.

Într-un interviu pentru Jurnalistii.ro, lidera PAS a menționat că o guvernare PDM-PSRM pe față sau una deghizată (prin transfugi) va însemna că Republica Moldova va continua să se îndepărteze de UE și de valorile ei de bază: democrație, stat de drept, libertăţi, drepturile omului şi dezvoltare durabilă.

PE LUNG

În cadrul interviului, Maia Sandu a declarat că singura modalitate prin care țara poate reveni pe drumul european este să se debaraseze de forțele oligarhice, care au paralizat instituţiile statului, să pornească procesul de reforme în domenii vitale, cum ar fi justiţia, educaţia și economia, şi să ridice standardele de viaţă ale populaţiei.

Lidera PAS a opinat că Rusia va susține în continuare forțele politice care urmăresc aceleași obiective ca și ea, și anume să țină Republica Moldova într-o zonă gri, împotmolită în corupţie şi sărăcie, fără nicio șansă de a se apropia de UE.

Totodată, ea a menționat că autoritățile din România ar trebui să înceteze sprijinul pentru forțele oligarhice de la Chișinău, să susțină politica UE în dialogul cu autoritățile de aici și să folosească toate pârghiile pentru a nu permite alunecarea Republicii Moldova în dictatură.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.