O afacere incluzivă este o afacere care poate face mai mulți bani 

O bună parte din viață o petrecem la postul de muncă încercând să câștigăm bani și să ne construim cariere. Astfel, extrem de important e să ne simțim acceptați și în siguranță în locul de muncă. Despre cum creștem gradul de incluziune și toleranță la serviciu s-a vorbit în cadrul evenimentului online „Diversitate, egalitate și incluziune în comunitatea IT”.

Evghenii Goloșceapov este membru al Consiliului pentru Egalitate, înființat în 2013. Urmând o instruire pe tema diversității și incluziunii, organizată de Universitatea din Harvard, Evghenii Golosceapov a elaborat un șir de recomandări pentru companiile care doresc să devină mai inclusive.

„”

Aș vrea să vorbesc despre niște momente cheie, repere pe care trebuie să le ținem minte atunci când abordăm problema diversității și incluziunii în special. Aceste repere sunt importante pentru întreaga societate, dar în special pentru business, inclusiv în domeniul IT. Atunci când vorbim despre diversitate și incluziune nu trebuie să ne referim în primul rând la legislație, ci la atitudinea pe care o are societatea asupra persoanelor cu necesități speciale. Atitudinea poate fi atât pozitivă, cât și negativă. Atitudinile negative se formează în primul rând datorită stereotipurilor pe care ni le impune educația fie în familie, fie la școală. Temerile sau experiențele negative de asemenea pot genera atitudini ostile. De exemplu: am avut o primă interacțiune negativă cu o persoană diferită de noi, iar în rezultat ne-am creat un șablon pe care îl atribuim tuturor persoanelor din același grup. Atitudini negative pot fi cauzate și de anumite mesaje sau afirmații distorsionate venite din sursele mass-media. De aceea este important să avem o gândire critică. 

În cadrul Consiliului pentru Egalitate am elaborat împreună cu ONU și Consiliul Europei, indicele distanței sociale, cu o scară de 0 la 6. Zero este egal cu membru al familie, 1 – prieten, 2 – am vecin, 3 – coleg de muncă, 4 – concetățean, dar nu vreau să cunosc, 5 – vizitator, iar 6 – persoana trebuie expulzată din Republica Moldova. 

Cel mai mare antirating conform sondajului îl au persoanele LGBT, apoi persoanele HIV pozitive și romii. Apoi în antirating urmează persoanele care au fost anterior deținuți, persoanele de religie musulmană, persoanele provenite din țări africane și persoanele cu dizabilități mintale. 

De mai multă acceptare se bucură persoanele de etnie evrei, alte minorități religioase, persoane cu dizabilități fizice, persoanele străine fără cetățenia Republicii Moldova, de exemplu vizitatorii străini sau refugiați, apoi persoanele care nu vorbesc limba de stat și rușii. 

Aceste probleme nu sunt dosar teoretice și nu sunt legate doar de domeniul legal. În republica  Moldova există o legislație a nediscriminării, legea cu privire la egalitate, adoptată în 2012. În baza acestei legi a fost creat și Consiliul pentru Egalitate în care activez acum ca membru. Această problematică a discriminării, diversității și incluziunii este abordată și de diverse universități de renume din întreaga lume. De exemplu, la un training online organizat de Universitatea Harvard din Statele Unite, am aflat că atunci când o companie începe să fie mai incluzivă ea muncește mai bine. Dacă angajații încep să muncească mai bine atunci compania are rezultate mai bune la vânzări, venituri, aceasta se poate reflecta și asupra salariului angajaților. 

Așadar, incluziunea poate fi și monetizată, poate fi poate convertită în bani. Dacă acest lucru este înțeles de manager, este minunat. Ce propune Universitatea Harvard să fie făcut în primul rând la posturile de muncă este asigurarea unui mediu de lucru flexibil care va răspunde necesităților angajaților. De exemplu, un spațiu accesibil pentru persoanele cu dizabilități care sunt în scaun cu rotile sau pentru angajații cu copiii mici, pentru a alăpta sau a înfășa copilul într-un spațiu privat. Astfel, o femeia nu este nevoită să stea acasă mai mulți ani pentru a îngriji copilul. Trebuie să  acordăm suport persoanelor care au necesități speciale, trebuie creată o atmosferă binevoitoare nu doar în declarații, ci și în practică. 

Acest eveniment este în mare măsură dedicat egalității de gen, atragerii femeilor și fetelor în domeniul IT, pentru că s-a recunoscut problema reprezentării inegale. Prima problemă este recunoscută, cea legată de egalitatea de gen, spre care va fi atrasă atenția. 

Ce facem mai departe atunci când am recunoscut probema? 

  1. Ar trebui să colectăm date statistice. Datele trebuie să fie colectate depersonalizat, pentru a primi date veridice, fără ca persoana să se simtă vulnerabilă, și să se teamă de reacții negative. 
  2. După ce ați colectat datele, întocmiți un plan de acțiuni, colectarea datelor doar de dragul lor nu are rost. 

Un astfel de plan, dacă e să vorbim despre business, poate include:

  • modul în care întocmiți anunțurile: ce cuvinte includeți, spre exemplu includeți denumirea profesiei doar la genul masculin sau și feminin, cum recrutați, ce întrebări se adresează la interviu. De exemplu nu vom întreba femeile când doresc să aibă copii, nu este etic, este discriminatoriu. 
  • accesibilitatea locului de muncă: cât de pregătit este oficiul pentru a primi persoane care sunt în scaun cu rotile, cât de bine sunt amenajate intrările, liftul, scările sau cabinele de baie. 
  • adaptarea locului de muncă la necesitățile persoanelor din diferite culturi sau religii: spre exemplu, o persoană ce împărtășește o anumită confesiune, poate avea nevoie să să facă un anumit ritual și va avea nevoie de un spațiu potrivit. 
  • posibilitatea ca părinții să își poată lua copii mici la locul de muncă
  • traininguri: dacă observați că o bună parte din angajații dumneavoastră manifestă o atitudine ostilă față de persoanele dintr-un anumit grup, faceți traininguri pentru a crește gradul de toleranță.
  • clienții și consumatorii produselor noastre: trebuie să analizați cine sunt aceste persoane, vor avea ele dificultăți atunci cât folosesc produsul vostru, vorbim aici și despre accesibilitatea web. Există posibilitatea ca site-ul să fie utilizat de persoane cu deficiențe de vedere sau de persoane ce comunica în diverse limbi. Trebuie să faceți un monitoring al produselor și serviciilor și să le îmbunătățiți dacă e cazul.

„Diversitate, Echitate și Incluziune în comunitatea IT” este organizat de Startup Moldova cu sprijinul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Suediei în cadrul Proiectului „Tekwill” implementat de ATIC, în parteneriat cu Izarra Community și Tech Women Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.