Noul premier al României Dacian Cioloș, invitat la Chişinău!

Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, a purtat vineri o convorbire telefonică cu primul ministru al României, Dacian Cioloș. Șeful statului l-a felicitat pe premierul român cu ocazia alegerii în fruntea Guvernului României, urându-i succes în activitatea sa de propășire a României.

Părțile au convenit asupra intensificării raporturilor politice și economice între cele două țări, în beneficiul cetățenilor de pe cele două maluri ale Prutului.

Dacian Cioloș l-a încredințat pe președintele Timofti că România rămâne un susținător fără rezerve al parcursul european al țării noastre, urmând ca proiectele economice și sociale finanțate de statul român, destinate Republicii Moldova, să fie continuate și impulsionate. Premierul României a subliniat, în context, importanța formării, la Chișinău, a unui Guvern pro-european.

Președintele Timofti l-a invitat pe domnul Dacian Cioloș să viziteze în viitorul apropiat Republica Moldova, invitație care a fost acceptată.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.