Noua componenţă CEC, avizată de Comisia juridică a Parlamentului

Comisia juridică a Parlamentului a avizat astăzi noua componență a Comisiei Electorale Centrale.

Conform proiectului, în funcţie sunt propuşi: Andrei Volentir, Veaceslav Agrigoroae, Rodica Ciubotaru, Vasile Gafton, Sergiu Gurduza, Maxim Lebedinschi, Eduard Răducan și Alina Russu.

Proiectul a fost înregistrat de către deputata democrată Raisa Apolschii, preşedinta comisiei. Potrivit ei,  învestirea noilor membri CEC în funcții va avea loc în două etape. În prima etapă se va discuta desemnarea, iar în cea de a doua numirea acestora.

Mandatul membrilor CEC a expirat în februarie, dar a fost prelungit pentru desfăşurarea alegerilor locale noi în câteva localităţi până în luna mai.

Cel de-al nouălea membru CEC urmează a fi numit de șeful statului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.