Connect with us

Economie

Noi prețuri la benzină și motorină!

Publicat

pe

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a majorat marţi, 6 martie, prețurile plafon la benzină şi motorină. Prețul plafon la carburanți a fost stabilit pentru următoarele două săptămâni.

Astfel, pentru un litru de benzină cu cifra octanică 95 a fost stabilit preţul maxim de – 17,80 lei, cu 13 bani mai mult decât prețul stabilit anterior, iar pentru motorină – 15,85 lei, cu 27 de bani mai mult.

Prețurile plafon intră în vigoare de miercuri, 7 martie, și vor fi valabile până pe 20 martie.

Potrivit Metodologiei ANRE, la fiecare 14 zile calendaristice, în ziua de marți, stabilește prețurile plafon de comercializare cu amănuntul a benzinei, motorinei și a gazului lichefiat și le publică pe pagina sa web până la ora 13.00.

Prețurile plafon au la bază patru componente principale: cotațiile medii Platts pentru benzină; costurile de tranzacționare aferente operațiunii de import, inclusiv costurile de transport și de asigurare; cota accizelor și cota taxei pe valoarea adăugată, aplicate în conformitate cu Codul Fiscal al Republicii Moldova, și marja comercială specifică care cuprinde valoarea cheltuielilor și profitul companiilor petroliere

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Economie

Cine ar putea deveni șef la ANRE

Publicat

pe

De către

Ștefan Creangă, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, este principalul pretendent la funcţia de director general al Agenției Naționale pentru Reglementarea în Energetică (ANRE), notează mold-street.com cu referire la surse din cadrul coaliţiei de guvernământ.

Potrivit sursei citate, acesta îi va avea concurenţi principali pe fostul vicepremier Octavian Calmâc, ex-consilier al premierului Pavel Filip, şi pe fosta preşedintă al Consiliului Concurenţei, Viorica Cărare.

În ultimii patru ani Ștefan Creangă a fost preşedintele Comisiei economie, buget și finanțe, iar anterior a fost vice-ministru al Finanţelor. Acesta a fost deputat ales în cadrul alegerilor din 30 noiembrie 2014 pe listele Partidului Liberal-Democrat şi care apoi a trecut în Partidul Popular European condus de Iurie Leancă.

Amintim că trei directori ai Agenției Naționale pentru Reglementarea în Energetică (ANRE) și-au dat demisia. Este vorba despre directorul general al ANRE, Tudor Copaci, și directorii – Octavian Lungu și Sergiu Ciobanu.

Sursa citată scrie că demisia celor trei ar fi fost un pas coordonat cu toţi decidenţii din Republica Moldova: de la Andrian Candu, şeful Parlamentului la Vladimir Plahotniuc, coordonatorul Coaliţiei de Guvernare.

Citește mai departe

Economie

Expert: Cine mișcă piața imobiliară din Chișinău?

Publicat

pe

De către

Evoluția de pe piața imobiliară din Chișinău pentru mulți este o enigmă. Am auzit de zeci de ori aceleași întrebări: pentru cine atâtea construcții? Cine cumpără, dacă toată lumea a plecat din țară?

Întrebările au și un substrat factologic. În ultimii cinci ani numărul mediu de apartamente date în exploatare anual este de peste 5 mii sau de două ori mai mult decât acum zece ani. Numărul tranzacțiilor cu apartamente în Chișinău anul acesta se va apropia de 15 000 apartamente sau cu 50% mai mult decât acum 5 ani în urmă când se vindeau pe an sub 10 mii de apartamente, scrie pe blogul său economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță.

Cine mișcă piața imobiliară din Chișinău? Care sunt factorii care determină evoluția de pe această piață?

Avem de-a face cu cinci factori fundamentali, care mișcă piața. Cunoașterea lor va permite atât cetățenilor cât și firmelor de construcție să-și revadă strategia lor în domeniul construcțiilor/vânzărilor/achiziționărilor de apartamente.

  1. Migrația internă. Da, oamenii continuă să plece din țară, însă nu din Chișinău. În timp ce populația țării scade continuu, populația or. Chișinău în 10 ani de zile a crescut cu 30 mii persoane, de la 630 mii persoane în 2008 la 690 mii persoane în 2018. Această creștere se datorează migrației interne și înseamnă pentru or. Chișinău 14 mii de familii în plus, care au nevoie de apartamente. Și asta doar în ultimii 10 ani. Dar să nu uităm că în ultimii 10 ani în Chișinău s-au construit circa 40 mii de apartamente, așa că primul indicator nu răspunde încă la întrebarea noastră.
  2. Schimbarea comportamentului social. Nu știam cum să definesc un fenomen fără precedent care are loc în țara noastră, dar în mod special în or. Chișinău, din acest motiv l-am denumit comportament social. Ce am în vedere? În ultimii 10 ani comportamentul populației or. Chișinău s-a schimbat mai mult decât în precedenții 6 mii de ani. Tinerii se căsătoresc mult mai târziu, chiar dacă nu sunt căsătoriți preferă să locuiască separat, iar dacă se căsătoresc preferă să nu aibă copii în primii ani de căsnicie, iar când decid să aibă copii, atunci numărul lor se limitează la un copil sau maxim 2 copii. Ce avem ca rezultat? În anul 2006 în or. Chișinău ponderea familiilor de o persoană era de 17%, iar în prezent sa dublat ajungând la aproape 33%. Iar alte 35% sunt familiile formate din două persoane. Numărul de familii din cinci persoane și mai mult, practic sunt pe cale de dispariție și ponderea lor sa redus în doar 12 ani de trei ori de la 7,6% în 2006 la 2,8% în 2018.

Drept consecință, chiar dacă populația or. Chișinău a crescut cu doar 30 mii persoane, numărul de familii, sub influența schimbării comportamentului social s-a majorat cu 96 mii.

Doar anul acesta numărul de gospodării în or. Chișinău se va majora cu aproape 20 mii, față de 5 mii apartamente noi date în exploatare.

Creșterea numărului de gospodării se datorează exclusiv micșorării numărului de membri într-o gospodărie.

Acest lucru a schimbat cardinal cererea pe piața imobiliară. Dacă 15 ani în urmă doar 10% din apartamentele vândute era cu una și două camere. În prezent ele au ajuns la 70%.

Acum 15 ani, un apartament construit avea în mediu peste 120 m2, iar în prezent a ajuns la sub 70 m2. Acest fapt are o singură explicație logică: creșterea fără precedent a numărului de gospodării formate din 1 sau 2 persoane, care evident preferă apartamente cu spații mici.

Dacă luăm în calcul și prețurile la apartamente, atunci în prezent companiile trebuie să vândă trei apartamente pentru a obține aceeași sumă de bani de la vânzarea unui singur apartament acum 10-15 ani în urmă.

1.Stabilizarea la nivelul de jos a prețurilor. Piața imobiliară din Moldova a cunoscut o explozie a prețurilor până în anul 2008, când ele au crescut de șase ori în doar zece ani, atingând nivelul record de 867 EURO/m2 în anul 2008. Apoi în urma crize imobiliare, ele s-au prăbușit până la nivelul de 525 EURO/m2 și deja al doilea na consecutiv s-au stabilizat la acest nivel.

Pe termen mediu prețurile vor începe să crească, dar în prezent companiile de construcții se confruntă cu necesități enorme de lichidități. Multe din ele nu au rezistat crizei și au falimentat, altele au avut și continuă să aibă probleme cu întoarcerea creditelor la bancă. Băncile evită să crediteze companiile de construcții, drept consecință, cererea sporită de apartamente nu a dus la majorarea prețurilor, deoarece companiile preferă să obțină lichidități cât mai rapid posibil. În opinia noastră 2017-2019 sunt anii cu cele mai mici prețuri la apartamente, cel mai probabil după 2020 prețurile vor începe a crește.

2.Creșterea veniturilor populației. Să nu uităm că apartamentele se tranzacționează în Euro, din acest motiv veniturile populației trebuie examinate recalculate în Euro. După cum am anticipat încă din primăvară, datorită creșterii salariilor în lei și aprecieri Leului moldovenesc față de Euro, salariul mediu recalculat în Euro, în acest an va constitui în jur de 320 Euro/Lună.

Doar aprecierea valutei naționale din ultimii doi ani de zile a făcut apartamentele mai ieftine cu peste 10%. Drept consecință efortul financiar depus de o familie pentru procurarea unui apartament, este mult mai mic decât acum 10 ani.

Astfel, pentru procurarea unui apartament de 70 m2 acum 12 ani era nevoie de 36 salarii medii anuale, iar anul acesta indicatorul s-a redus de 3,8 ori până la 9,5 salarii medii anuale. Altfel spus efortul financiar depus de o familie este de aproape patru ori mai mic în prezent decât acum 10-15 ani.

3.Accesarea împrumuturilor ipotecare. Creșterea veniturilor recalculate în Euro nu rezolvă problema procurării de imobile, deoarece economiile sunt prea mici, pentru a rezolva problema.

O soluție a devenit creditele ipotecare, iar conjunctura este una extrem de favorabilă: 1) băncile se confruntă cu un surplus de lichidități fără precedent, 2) băncile foarte slab creditează companiile atât din lipsa de proiecte cât și ponderea mare a creditelor neperformante înregistrate la agenții economici 3) persoanele fizice sunt cei mai buni platnici, creditele neperformante la ei sunt de 5-6 ori mai mici decât la persoanele juridice.

În aceste condiții băncile au accelerat procesul de oferire a creditelor persoanelor fizice pentru procurarea de imobil. Într-un singur an creditele au crescut cu peste un miliard de lei.

Doar în luna octombrie volumul de credite ipotecare a crescut cu 180 milioane lei, comparativ cu primele nouă luni ale anului 2017.

Dacă luăm în calcul și sectorul nebancar, atunci observăm că industria de construcții a primit în acest an o injecție financiară din partea băncilor, mai mare decât oricând.

Anume acești cinci factori sunt fundamentali în înțelegerea a cea ce se întâmplă în sectorul construcțiilor și care sunt tendințele pe următorii ani.

Citește mai departe

Economie

Trei șefi de la ANRE și-au dat DEMISIA

Publicat

pe

De către

Parlamentul a aprobat astăzi demisia a trei membri ai Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementări  – Tudor Copaci, Sergiu Ciobanu și Octavian Lungu.

Deputații au aprobat încetarea mandatelor de directori din data de 1 martie 2019, în baza cererilor de demisie depuse.

Comisia economie, buget și finanțe urmează să anunțe organizarea unui concurs public pentru selectarea candidaților.

De notat că acum două săptămâni alți doi directori ai Consiliului de Administrație al ANRE, Ghenadie Pârțu și Iurie Onică, și-au dat demisia.

Potrivit Legii cu privire la energetică, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică este condusă de un Consiliu de Administraţie format din 5 directori care sunt aprobați de Parlament. Mandatul unui director al Consiliului de Administraţie al ANRE este de 6 ani.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Partidul Acțiune și Solidaritate15 ore în urmă

Platforma DA și PAS au semnat acordul de constituire a Blocului electoral ACUM// VIDEO

Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul Acțiune și Solidaritate au semnat astăzi acordul de constituire a blocului electoral „ACUM Platforma...

Partidul Liberal16 ore în urmă

Partidul Liberal a decis sa meargă la alegeri parlamentare în cadrul blocului ACUM// VIDEO

Partidul Liberal  a decis să participe la alegerile din 24 februarie în cadrul Blocului ACUM, a anunțat duminică președintele președintele...

Social17 ore în urmă

Atenție șoferi! Lapoviţă şi gheţuş pe drumurile din întreaga ţară

Inspectoratul Naţional de Patrulare informează că pe întreg teritoriul ţării se circulă în condiții de precipitații sub formă de ploaie...

Externe19 ore în urmă

Mormânt vechi de 4 400 de ani, descoperit în Egipt. Ce au găsit înauntru i-a uimit pe arheologi

Un mormânt vechi de peste 4.400 de ani, care i-a aparținut unui preot de rang înalt din Egiptul Antic, a...

Externe19 ore în urmă

Ucraina are de sâmbătă propria biserica ortodoxă „fără Putin”

Ucraina şi-a înfiinţat sâmbătă o biserică ortodoxă independentă de Moscova, punând capăt unei tutele religioase de 332 de ani. Un...

Externe21 de ore în urmă

Cele mai proaste parole folosite în anul 2018: 123456, admin și … donald

Anul 2018 a fost plin de atacuri informatice, dar în ciuda avertismentelor date de experții în securitate informatică, oamenii continuă...

Social22 de ore în urmă

Serviciul Vamal atenționează posesorii de autoturisme înmatriculate în străinătate

Persoanele fizice rezidente şi cele nerezidente care nu au scos mijloacele de transport declarate prin acţiune nu au dreptul să...

Advertisement

Opinii

Advertisement
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com