Negocierile in formatul «5+2» ar putea fi reluate toamna

Conducătorii grupurilor de experţi ai Chişinăului şi Tiraspolului susţin că negocierile pentru rezolvarea problemei transnistrene ar putea fi reluate toamna, au declarat, miercuri, presei, ministrul Reintegrării, Vasile Şova, şi aşa-zisul ministru interimar de Externe al autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene (RMN), Vladimir Iastrebceac.

Potrivit Agenţiei INFOTAG, pe parcursul a două zile, reprezentanţi ai Chişinăului şi Tiraspolului au avut întrevederi cu reprezentanţii mediatorilor (Rusia, Ucraina, OSCE) şi ai observatorilor (Uniunea Europeană, SUA) în reglementarea transnistreană. Reprezentantul Special al Preşedintelui finlandez în exerciţiu al OSCE, Ambasadorul Heikki Talvitie a coordonat activităţile.

„Iniţial, s-a decis reluarea activităţii grupurilor de lucru pentru întărirea încrederii între părţi. În timpul apropiat, ele îşi vor relua activitatea şi pot înregistra anumite rezultate. Aceasta se va înscrie în seria de paşi care se întreprind acum pentru relansarea negocierilor în formula «5+2»», a spus Şova. Întrebat de jurnalişti cînd ar putea fi reluate negocierile ample, ministrul a răspuns că acum a început perioada concediilor de vară şi despre reînceperea negocierilor se va putea vorbi real toamna.

Şeful delegaţiei tiraspolene, Vladimir Iastrebceac, a declarat că Transnistria susţine reluarea negocierilor, dar „nu formale, ci care să abordeze chestiuni concrete”.

Înţelegerea privind constituirea grupurilor de lucru care să discute modul de implementare a măsurilor de încredere între părţi a fost încheiată la întrevederea din 11 aprilie a Preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, cu liderul tiraspolean, Igor Smirnov. Opiniile grupurilor asupra unor chestiuni de principiu s-au împărţit însă, şi ele şi-au suspendat activitatea.

Totodată, în conferinţa de presă de miercuri, Preşedintele Voronin a declarat că acum au fost create toate premisele pentru rezolvarea definitivă a conflictului transnistrean, care ar putea fi soluţionat chiar pînă la sfîrşitul acestui an. Voronin s-a declarat convins că alegerile pentru Parlamentul moldav, care vor avea loc peste nouă luni, se vor desfăşura pe tot teritoriul republicii, inclusiv în regiunea transnistreană. // Infotag

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.