Moldova.ORG — În 2004-2005 incidenţa sărăciei în mediul rural a crescut de la 26,5% la 29,1%, ajungând în 2006, conform estimărilor „EXPERT-GRUP”, la 32-33%.
Măsurările efectuate de Centrul analitic „EXPERT-GRUP”, în ianuarie 2006, atestau cel mai mic Indice de Confidenţă al Consumatorilor în oraşele mici.
În 2006 cetăţenii au rămas avizi de consum, dar s-a făcut observată o anumită temperare a dispoziţiilor consumiste. Volumul serviciilor prestate populaţiei a crescut cu 6%, iar volumul vânzărilor de mărfuri – cu 9% (faţă de 8,5% şi, respectiv 13% în 2005).
Totodată, creşterea puternică a consumului se manifestă cu predilecţie în marile oraşe, în timp ce în mediul rural şi orăşele consumul este limitat de veniturile mici.
Măsurările repetate în august 2006 au demonstrat o înrăutăţire a anticipările negative în acest mediu de reşedinţă. Dinamica negativă a dispoziţiilor de consum a fost observată şi în mediul rural, dar la un nivel mai puţin îngrijorător.
Dacă în 2007 creşterea economică nu se va extinde geografic, se vor lărgi decalajele de venituri a locuitorilor din sate şi orăşele faţă de cei din marile zone urbane.
Mai multe detalii despre cititi in Analize de Business si Economie nr. 16.
