Municipalitatea va compensa 40 la suta din valoarea facturii la energia termica pentru anumite categorii de populatie

Consiliul Municipal Chisinau a aprobat modificari la regulamentul cu privire la modul de stabilire si acordare a ajutoarelor sociale pentru achitarea serviciilor comunale unor categorii de consumatori ai municipiului Chisinau.

Astfel, conform modificarilor operate, odata cu inceperea sezonului de incalzire de compensatii vor beneficia anumite categorii sociale, care au un venit lunar sub minimul de existenta, care la moment este de 1450 lei. Autoritatile locale vor compensa 40 la suta din valoarea facturii pentru energia termica pentru fiecare consumator care face parte din categoriile mentionate.

La fel se va proceda si in cazul persoanelor care au sisteme de incalzire autonoma si nu au un venit lunar mai mare de 1450 lei. In acelasi timp, locuitorii din suburbii si capitala, care se incalzesc cu lemne si carbuni si care la fel au un venit sub minimul de existenta, vor primi lunar pe timpul sezonului de incalzire cate 250 de lei pentru persoana, iar pensionarii care locuiesc singuri vor primi cate 500 de lei lunar de persoana.

Cetatenii vor putea beneficia de compensatii pentru serviciile comunale pe tot parcursul sezonului de incalzire, indiferent de data depunerii cererii, dar nu mai tarziu de incheierea sezonului de incalzire.

Pana la aprobarea cererii ca beneficiar, persoanele care considera ca urmeaza sa beneficieze de compensatii vor achita initial doar 60 la suta din suma indicata in factura. In cazul in care anumiti cetateni nu vor fi inclusi in lista beneficiarilor, ei vor putea achita restul facturii pentru energia termica pe tot parcursul anului.

De mentionat ca Primaria Chisinau a propus operarea modificarilor la regulamentul aprobat in luna septembrie deoarece lipsea sursa de acoperire bugetara, fapt care contravine legislatiei.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare