Presedintele Parlamentului, Marian Lupu, a avut, saptamina trecuta, o intrevedere cu Jan Willem van der Kaaij, Director Executiv al Bancii Mondiale pentru Moldova, aflat intr-o vizita de familiarizare. Marian Lupu a salutat reluarea dialogului cu institutiile financiare internationale, in particular, spicherul a mentionat importanta semnarii, recent, a noului Program de finantare cu Fondul Monetar International. in context, Lupu a apreciat inalt si proiectul privind sustinerea competitivitatii economice, derulat in Republica Moldova cu sprijinul Bancii Mondiale.
„Realizam importanta unei bune cooperari cu institutiile financiare internationale si deja am inceput implementarea reformelor asumate in fata organismelor internationale. Parlamentul a adoptat amendamente la Legea cu privire la Banca Nationala a Moldovei si la Consiliul National al Creditorilor”, a precizat presedintele Parlamentului.
in alta ordine de idei, el a solicitat Bancii Mondiale sa sustina Republica Moldova in dialogul cu Uniunea Europeana in privinta facilitarii obtinerii unui nou regim comercial cu UE si acordarea sistemului de Preferinte Comerciale Autonome. Spicherul a relevat ca acest fapt ar contribui la atenuarea efectelor economice negative ale aderarii Rominiei si Bulgariei la UE, intrucit calitatea de membru al UE a acestor doua state ar duce nemijlocit la anularea Acordurilor de Liber Schimb cu Republica Moldova.
in acelasi timp, Lupu a informat oficialul Bancii Mondiale despre eforturile intreprinse de catre autoritati in vederea identificarii solutiilor pe termen scurt si mediu pentru diminuarea consecintelor negative ale stoparii exporturilor vinurilor moldovenesti pe piata Federatiei Ruse si cresterea preturilor pentru livrarea gazelor naturale.
Potrivit Serviciului de presa al Legislativului, directorul Executiv al Bancii Mondiale pentru Moldova a subliniat in acest sens necesitatea corelarii solutiilor pe termen scurt si mediu cu viziunile de perspectiva pentru dezvoltarea social-politica si economica a Republicii Moldova si asigurarea unei abordari sistemice in implementarea reformelor economice. // Flux
