Moldova îndeamnă Rusia să nu utilizeze termenul “preşedinte” faţă de liderul transnistrean

Moldova.ORG — Moldova îndeamnă autorităţile ruse să renunţe la utilizarea termenelor "preşedinte" sau "ministru al afacerilor externe" faţă de liderii transnistreni, deoarece ei se află în afara cadrului constituţional al statului suveran Republica Moldova.

După cum se menţionează în Declaraţia serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) al RM, "La 20 februarie Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a difuzat un comunicat de presă despre întâlnirea ministrului de externe al FR S.Lavrov cu liderul regimului separatist de la Tiraspol I.Smirnov, unde ultimul a fost prezentat ca "preşedinte al Transnistriei".
 
"În legătură cu acest fapt, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova indică asupra practicii regretabile de utilizare din partea instituţiilor de stat din Federaţia Rusă a noţiunilor "preşedinte" sau "ministru al afacerilor externe" aplicativ la reprezentanţii esenţei separatiste, care există în afara cadrului constituţional al Republicii Moldova, – se menţionează în Declaraţia MAEIE. – Astfel, atribuindu-le reprezentanţilor regimului separatist denumirea funcţiilor nominalizate, se întreprinde tentativa de a le atribui în mod artificial vizibilitatea unei oarecare imagini legitime, iar opinia publică şi comunitatea internaţională ar putea fi indusă în eroare".

"Utilizarea procedurilor propagandistice corespunzătoare provoacă nedumerire şi suspecţii naturale faţă de atitudinea imparţială şi constructivă a acestei ţări în calitate de mediator în procesul reglementării conflictului transnistrean, de aceea ar fi raţional să se renunţe la ele", – se menţionează în Declaraţia MAEIE al RM.

"MAEIE speră că partea rusă va manifesta rezerva necesară în ce priveşte utilizarea unei atare lexici faţă de liderii regimului separatist, ţinând cont că Republica Moldova este recunoscută de comunitatea internaţională, inclusiv de către Federaţia Rusă, ca stat suveran şi teritorial integrat", – se specifică în document.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.