Moldova ar putea deveni membru al Comunitatii Energetice Europene

Comunitatea Energetica Europeana este dispusa sa initieze negocieri privind acordarea Republicii Moldova a statutului de membru cu drepturi depline al acestei organizatii. O declaratie in aces sens a fost facuta in cadrul celei de-a IV-a sedinte a Consiliului ministerial al comunitatii energetice europene de la Bruxelles, la care participa si prim-vicepremierul, ministrul Economiei si Comertului Igor Dodon.

Potrivit serviciului de presa al MEC, initierea negocierilor privind acordarea Moldovei a statutului de membru al Comunitatii Energetice, a fost stabilita pentru septembrie 2008.

Consiliul ministerial al comunitatii energetice a dat o apreciere pozitiva modalitatii de solutionare a conflictelor in domeniu in Republica Moldova, facand referinta la semnarea la 20 iunie, a Acordului de conciliere intre Agentia Nationala pentru Reglementare in Energetica (ANRE) si compania „RED Union Fenosa”, prin care au fost eliminate divergentele privind interpretarea unor clauze din noua Metodologie de calculare a tarifelor la energia electrica.

De mentionat ca in prezent, Moldova are statut de observator in cadrul acestei organizatii.Comunitatea Energetica a fost fondata la 25 octombrie 2005 si are drept scop formarea unui spatiu comun de reglementare a pietei energetice pe teritoriul UE si Europei de Sud-Est. Statele membre ale acestei organizatii europene sunt tarile UE si Albania, Bosnia-Hertegovina, Croatia, Macedonia, Muntenegru si Serbia.// Reporter.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.