Misiunile diplomatice din RM cer alegeri corecte în UTAG

Moldova.ORG — Ambasadorii ţărilor europene acreditaţi la Chişinău cheamă autorităţile să respecte legislaţia electorală în alegerile din Gagauzia se arată într-o declaraţie semnată de 10 ambasade acreditate în RM.

După cum transmite MOLDOVA.ORG, în declaraţie se spune “aceste alegeri vor constitui o oportunitate de a demonstra tuturor oamenilor din întreaga Moldovă şi comunităţii internaţionale că Republica Moldova respectă şi pune în aplicare principiile autonomiei, democraţiei, drepturilor omului şi statului de drept”.

“Alegătorilor trebuie să li se permită să-şi exprime voinţa liber şi în baza unei alegeri informate şi îndemnăm autorităţile să asigure libertatea de întâlnire şi de expresie. Observatorii internaţionali şi locali înregistraţi, precum şi candidaţii trebuie să aibă un acces nelimitat la toate secţiile de votare şi procedurile de numărare a voturilor. Susţinem aceste eforturi ca un pas decisive spre consolidarea instituţiilor democratice în Moldova şi autonomiei regionale în Găgăuzia”, se afirmă în documentul menţionat.

Semnatarii declaraţiei au anunţat ca vor întocmi un raport privind modul de desfăşurarea a alegerilor. Rezultatele observaţiilor vor demonstra daca tara noastră îşi respectă angajamentele asumate cu privire la asigurarea unui scrutin liber şi corect.

Declaraţia este semnată de ambasadele Cehiei, Bulgariei, Franţei, Republicii Federale Germane, Ungariei, Lituaniei, Poloniei, României, Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Statelor Unite ale Americii, precum şi de delegaţia Uniunii Europene în Moldova, de reprezentantul special al secretarului general al Consiliului Europei şi Misiunea OSCE în Moldova.

MOLDOVA.ORG informează: Alegerile din Gagauzia vor avea loc la 3 decembrie. // MOLDOVA.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.