PE SCURT
Fostul vicepreședinte al Partidului Liberal Democrat, Alexandru Bujorean, a anunțat astăzi lansarea unei inițiative civice – „Mișcarea de Eliberare a Moldovei”.
Mișcarea își propune unificarea tuturor păturilor dezbinate ale societății „pentru a scoate statul din captivitate”, transmite IPN.md.
PE LUNG
Începând cu data de 30 martie, membrii „Mișcării de Eliberare a Moldovei” vor porni într-un marș pietonal de 160 de kilometri, care va începe la Cahul și va continua prin raioanele Cantemir, Leova, Hâncești și Ialoveni.
Marșul se va încheia la Chișinău cu o acțiune de protest.
Alexandru Bujorean spune că va fi un marș pașnic, fără acțiuni care să destabilizeze ordinea publică.
Membrii „Mișcării de Eliberare a Moldovei” vor informa cetățenii privind încălcările și fraudele din cadrul alegerilor parlamentare din 24 februarie.
Prin această acțiune organizatorii își propun „sensibilizarea și mobilizarea cetățenilor pentru a reanima mișcarea protestatară din Republica Moldova”.
Alexandru Bujorean a invitat toate formațiunile de opoziție, inclusiv Blocul ACUM, să se alăture Mișcării.