Primul presedinte al R. Moldova, Mircea Snegur, afirma ca lovitura de stat de la 19 august 1991, de la Moscova nu a jucat un rol primordial in obtinerea independentei R. Moldova.
intr-un interviu acordat agentiei Info-Prim Neo, Mircea Snegur a declarat ca independenta R. Moldova a fost pregatita de clasa politica, de intelectualitatea si de intreg poporul cu mult inainte de puciul de la Moscova.
Astfel, sustine Mircea Snegur, procesul de dobindire a independentei a pornit de la proclamarea limbii romine drept limba de stat, in 1989, de la alegerile democratice din 1990 si de la declararea suveranitatii. Mai mult, spune primul presedinte, Chisinaul era impotriva referendumului anuntat de Mihail Gorbaciov, in care cetatenii trebuiau sa se pronunte asupra pastrarii Uniunii Sovietice. „Am fost unica republica care a boicotat acest referendum, ceea ce insemna clar ca noi nu doream sa semnam noul tratat unional, aproape identic cu cel din anul 1922”, spune Mircea Snegur, adaugind ca anterior puciului fusese lansata propunerea de a fi discutata Declaratia despre independenta.
Referindu-se la cele 3 zile de incertitudine, primul presedinte a spus ca RM a fost singura republica care s-a pronuntat transant impotriva tentativei de rasturnare a puterii. Potrivit lui Snegur, in acele zile exista o unitate printre conducerea de virf a republicii, care a decis sa se opuna indicatiilor de la Moscova, intelegind ca lovitura de stat este o incercare de a instaura dictatura. „Urmaream orice miscare a trupelor militare, care erau dislocate in abundenta pe teritoriul Moldovei. Am apelat la popor sa vina la Chisinau si sa pazeasca cladirile strategice”. La citeva zile dupa puci, R. Moldova a iesit din componenta Uniunii Sovietice.
Mircea Snegur a mai declarat ca proclamarea Independentei R. Moldova nu a fost un act spontan, ca in cazul celorlalte republici. Dar puciul din 19 – 21 august 1991 a creat conditii mai prielnice pentru proclamarea Independentei R. Moldova.
La 27 august se implinesc 15 ani de cind R. Moldova si-a proclamat Independenta. // Info-Prim Neo
