Ministrul Pavel Voicu dezvăluie cum Vlad Plahotniuc venea la Ministerul Apărării ca la el acasă și a primit un pistol TT

PE SCURT

Ministrul Apărării Pavel Voicu a dezvăluit astăzi la o conferință de presă că fostul lider PDM Vlad Plahotniuc venea anterior la Ministerul Apărării „ca la el acasă”, unde era întâmpinat cu onoruri militare. De asemenea, oficialul a relatat că Vlad Plahotniuc a primit în dar de la Ministerul Apărării  un pistol TT.

PE LUNG

„Nu e admis ca în campania electorală, dar și în alte perioade, Vlad Plahotniuc să vină la Ministerul Apărării, prin cazarme, la Academia Militară, ca la el acasă, să fie întâmpinat cu onoruri militare. Pentru ce merite? Nu sunt permise asemenea abateri”, a relatat ministrul Apărării.

Pavel Voicu a mai spus că, după alegerile locale, orchestra prezidențială a mers  la un primar de la PDM „ca să-i cânte sonate”.

Ministrul s-a referit la repartizarea armelor din dotarea Armatei Naționale către mai mulți demnitari și politicieni.

„De la independență până azi, de la Ministerul Apărării au fost dăruite 77 de arme. Printr-un ordin, ministrul are dreptul să dăruiască arme de foc, inclusiv carabine, pistoale. Până în 2015 – au fost dăruite 20 de arme, sunt foști miniștri, comandați ai Marelui Stat Major, persoane care și-au adus aportul Armatei Naționale și RM.

Iar din 2016-2019 – au fost dăruite 57 de arme. Câte 2-3 la o persoană. Cine e capul de listă, o să trezească semne de întrebare. Pentru care beneficii Plahotniuc primește arme, pistol TT, ce a făcut dlui? Ce a făcut pentru Armata Națională? A distrus Armata. a distrus armata, dar nu a făcut altceva”, a menționat Pavel Voicu.

El a mai spus că persoane care au primit în dar arme au fost afiliate politic sau apropiați ai lui Plahotniuc.

Pavel Voicu a declarat că această practică de a dărui arme a început pe vremea aflării lui Anatol Șalaru la conducerea Ministerului Apărării. De asemenea, Pavel Voicu a menționat că fostul ministru al Apărării Eugen Sturza „și-a cadonat trei arme într-o singură lună”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.