Ministrul Nicu Popescu întreprinde o vizită de lucru la Berlin

PE SCURT

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, efectuează astăzi, 16 septembrie, o vizită de lucru la Berlin.

În cadrul vizitei, ministrul va purta discuții cu omologul său german Heiko Maas, dar și cu alți oficiali din cadrul Bundestagului, Cancelariei Federale, Biroului Președintelui Federal și Fundației Konrad Adenauer.

PE LUNG

Potrivit unui comunicat al Diplomației de la Chișinău, în cadrul vizitei vor fi abordate subiectele ce țin de continuarea dialogului moldo-german la nivel înalt, consolidarea relațiilor bilaterale în mai multe domenii, precum și asigurarea sprijinului Germaniei pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Programul mai prevede un discurs public susținut de șeful diplomației moldovenești la Asociația Germană pentru Politică Externă pe subiectul reformelor democratice inițiate de Guvernul de la Chișinău și rolul UE în implementarea cu succes a acestora.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.