Ministrul de Externe Tudor Ulianovschi efectuează o vizită de lucru în SUA

Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, efectuează, în perioada 31 ianuarie – 2 februarie, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii.

Programul vizitei include întrevederi cu oficialii Administrației SUA, Casa Albă, Consiliul Naţional de Securitate și Departamentul de Stat.

De asemenea, șeful diplomației moldovenești va avea discuții cu liderii celor mai influente centre analitice din Washington D.C.

În cadrul acestor întrevederi a vor fi discutate prioritățile de pe agenda bilaterală RM – SUA. Ministrul Ulianovschi va avea o întâlnire cu reprezentanţii diasporei moldoveneşti în Statele Unite ale Americii.

Foto: Tribuna.md

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.