Connect with us

Politică

Ministrul de Externe Tudor Ulianovschi a avut o întrevedere cu președintele Vladimir Zelenski

Publicat

pe

PE SCURT

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, a participat astăzi la inaugurarea președintelui nou-ales al Ucrainei, Vladimir Zelenski.

Ulterior, șeful Diplomației de la Chișinău a discutat cu președintele Ucrainei despre relațiile moldo-ucrainene și dezvoltarea acestora în viitor.

PE LUNG

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe, în cadrul dialogului, Tudor Ulianovschi a transmis felicitările conducerii Republicii Moldova noului președinte al Ucrainei, exprimându-și convingerea că dialogul politic și cooperarea bilaterală dintre două state se vor dezvolta în continuare în ascensiune.

Remarcând relaţiile istorice de bună vecinătate dintre Republica Moldova şi Ucraina, dar şi provocările comune, ministrul Tudor Ulianovschi a evidenţiat că prin eforturi conjugate pot fi realizate proiecte reciproc avantajoase.

Potrivit sursei citate, președintele Vladimir Zelenski a menționat că Ucraina este interesată în dezvoltarea unui dialog constructiv cu Republica Moldova pe toate dimensiunile, exprimându-și disponibilitatea de a se implica în acest proces.

Anterior, Ministerul de Externe a precizat că autoritățile de la Kiev au lansat o invitație de participare la ceremonia de inaugurare a președintelui nou-ales al Ucrainei în adresa prim-ministrului Pavel Filip, dar din motive de sănătate șeful Guvernului nu a putut fi prezent la eveniment.

Reieșind din aceste circumstanțe, la ceremonia de inaugurare de la Kiev, Republica Moldova a fost reprezentată de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Politică

Rusia l-a acuzat pe Vlad Plahotniuc de trafic de droguri. Riscă detenție pe viață

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei l-au pus sub acuzare pe fostul președinte al Partidului Democrat din Republica Moldova Vlad Plahotniuc de conducerea unui cartel internațional de droguri. Potrivit anchetatorilor ruși, el ar fi participat la furnizarea de hașiș marocan, prin Spania, către Rusia.

El riscă închisoare pe viață. Aceleași acuzații au fost aduse și împotriva ex-deputatului PDM Constantin Țuțu – ancheta consideră că el a fost complice al lui Plahotniuc și dădea instrucțiunile cartelului de droguri, scrie RBK.ru

PE LUNG

„Astăzi, anchetatorii Departamentului de Investigații al Ministerului de Interne. în absență, l-au pus sub acuzare pe fostul președinte al Partidului Democrat din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc și persoana lui de încredere – un atlet profesionist Constantin Țuțu – în comiterea unei infracțiuni prevăzute în alineatele 1 și 2 ale articolului 210 din Codul penal (organizarea unei comunități criminale)”,  au declarat pentru sursa citată reprezentanții Ministerului rus de Interne.

De asemenea, Plahotniuc este acuzat în 28 de cazuri de contrabandă și vânzarea ilegală a substanțelor narcotice în proporții deosebit de mari.

În cursul anchetei s-a constatat că fostul preşedinte al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, „având capacitatea de a influenţa situaţia politică şi autorităţile de la Chişinău, prin metode criminale de influenţare a persoanelor, având drept scop îmbogăţirea personală, a intrat într-o conspiraţie criminală cu liderii grupului criminal din Republica Moldova”.

Potrivit informaţiilor disponibile, începând cu 2012, Plahotniuc a devenit unul dintre liderii transportului transnaţional de droguri.

Anchetatorii au reușit, printre altele, să adune dovezi ale unei întâlniri personale a lui Vlad Plahotniuc cu liderii criminali Oleg Pruteanu, Alexandr Stegherescu alias Sașa-Sportivul și cu cetățeanul spaniol Manuel Silvio de la Paz, alias „Lolo”, în cadrul căreia „în timpul negocierilor au discutat volumul de hașiș livrat, cheltuielile pentru achiziționarea, tranzitul, depozitarea acestuia, prețul de vânzare, dar și mărimea veniturilor lor”.

Interacţiunea cu organizatorul comunităţii criminale, Oleg Pruteanu, precum şi controlul direct asupra acestui domeniu al activităţii criminale, în regia lui Vladimir Plahotniuc, au fost exercitate de sportivul profesionist moldovean, fost deputat în Parlament, Constantin Ţuţu, mai scrie sursa citată.

Aceasta nu este prima acuzație împotriva lui Plahotniuc din Rusia. În februarie, ministerul rus de Interne aducea acuzaţii liderului Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc şi omului de afaceri Veaceslav Platon de organizarea unei grupări criminale internaţionale şi retragerea ilegală a banilor din Federaţia Rusă.

Citește mai departe

Politică

Maia Sandu: Este extrem de grav că timp de aproape cinci ani Adriana Bețisor l-a lăsat pe Șor în libertate

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Prem-ministra Maia Sandu a criticat astăzi acţiunile Procuraturii Anticorupţie în cazul lui Ilan Şor.

Ea a opinat că șefa interimar a Procuraturii Anticorupție Adriana Bețișor ar trebui să părăsească cât mai urgent organele procuraturii, dar și să fie deferită justiției pentru prejudicierea statului în urma deciziilor sale întârziate și a instrumentării dosarelor la comandă politică.

PE LUNG

Declarația a fost făcută în contextul în care Adriana Bețișor a declarat astăzi presei că procurorii anticorpție aplică sechestru pe mai multe proprietăți ale deputatului Ilan Șor în dosarul fraudei bancare.

„Este extrem de grav că timp de aproape 5 ani Adriana Bețisor l-a lăsat pe Șor în libertate, cheltuind banii furați de la cetățeni, pentru că așa i-a dictat șeful său Plahotniuc, și că până astăzi a tergiversat luarea deciziei de a sechestra averea lui Șor și de a cere mandat de arest”, a declarat Maia Sandu.

Prim-ministra a menționat că Șor este principalul beneficiar al furtului miliardului, conform raportului companiei Kroll, respectiv lipsa unei soluții finale a instanțelor de judecată este „dubioasă și nejustificată”.

Citește mai departe

Politică

Ultima oră! Judecătorii Curții Constituționale au demisionat in corpore

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Judecătorii Curții Constituționale au demisionat in corpore. Anunțul a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă.

„ Astăzi, 26 iunie 2019, judecătorii Curții Constituționale au demisionat in corpore. Încetarea mandatului şi vacanţa funcţiilor de judecători ai Curții Constituționale va fi anunțată autorităților competente să desemneze noii judecători. Judecătorul Veaceslav Zaporojan va exercita atribuțiile administrative ale președintelui Curții până la alegerea noului președinte”, se arată în comunicatul instituției.

PE LUNG

Președintele Igor Dodon, dar și premierul Maia Sandu au cerut demisia tuturor judecătorilor de la Curtea Constituțională  după ce Comisia de la Veneția a emis un aviz asupra hotărârilor CC din 7-9 iunie.  În avizul său, Comisia de la Veneția a arătat că nu au existat condiții pentru ca Parlamentul să fie dizolvat pe 7 sau 8 iunie, iar magistrații Curții Constituționale nu au respectat propriile proceduri, precum și nu au respectat principiile egalității părților când a fost vorba despre criza politică.

De asemenea, Comisia de la Veneția a constatat că drepturile procedurale ale președintelui și Parlamentului au fost grav afectate, având în vedere numărul de decizii și viteza mare cu care Curtea a decis asupra unor cazuri foarte sensibile, cu repercusiuni semnificative asupra instituțiilor statului.

Imediat după aceasta, mai multe organizații au apelat la cei patru judecători constituționali  Raisa Apolschii, Veaceslav Zaporojan, Artur Reșetnicov și Corneliu Gurin  să-și prezinte imediat demisia.

În caz contrar, organizațiile solicitau Parlamentului instituirea de urgență a unei comisii, formate din reprezentanți ai partidelor politice, experți  locali și  internaționali, pentru identificarea unei soluții de demisie a actualilor judecători și numirea în mod transparent a unor noi judecători constituționali.

Mihai Poalelungi și-a anunțat pe 20 iunie demisia din funcția de judecător și președinte al Curții Constituționale.

Curtea Constituţională se compune din 6 judecători, numiţi pentru un mandat de 6 ani. Doi judecători sunt numiţi de Parlament, doi de Guvern şi doi de Consiliul Superior al Magistratului. Potrivit legislației în vigoare, magistrații CC sunt inamovibili pe durata mandatului. Ei nu pot fi trași la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile exprimate în exercitarea

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Sport13 ore în urmă

Un luptător român de MMA, găsit fără suflare în camera de hotel din Chișinău înainte de un meci

PE SCURT Cosmin Dușa, unul dintre cei mai apreciați luptători MMA din România, a murit pe, 25 iunie, la Chișinău....

Politică14 ore în urmă

Rusia l-a acuzat pe Vlad Plahotniuc de trafic de droguri. Riscă detenție pe viață

PE SCURT Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei l-au pus sub acuzare pe fostul președinte al Partidului Democrat din Republica Moldova...

Politică16 ore în urmă

Maia Sandu: Este extrem de grav că timp de aproape cinci ani Adriana Bețisor l-a lăsat pe Șor în libertate

PE SCURT Prem-ministra Maia Sandu a criticat astăzi acţiunile Procuraturii Anticorupţie în cazul lui Ilan Şor. Ea a opinat că...

Politică17 ore în urmă

Ultima oră! Judecătorii Curții Constituționale au demisionat in corpore

PE SCURT Judecătorii Curții Constituționale au demisionat in corpore. Anunțul a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă. „...

Politică18 ore în urmă

Igor Dodon l-a invitat pe Klaus Iohannis în Republica Moldova

PE SCURT Președintele Igor Dodon l-a invitat din nou pe președintele României Klaus Iohannis să efectueze o vizită oficială în...

Politică18 ore în urmă

Pavel Filip către ambasadorul SUA Derek J. Hogan: PDM nu va nega orbește toate proiectele în Parlament

PE SCURT Președintele fracțiunii parlamentare a PDM, Pavel Filip, a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul SUA la Chișinău, Derek...

Politică18 ore în urmă

Maia Sandu va efectua pe 2 iulie o vizită oficială la București, iar pe 4 iulie la Bruxelles

PE SCURT Prim-ministra Maia Sandu a anunțat că va efectua pe 2 iulie o vizită oficială la București, iar pe...

Advertisement

Electorala 2019

Alegeri3 săptămâni în urmă

Graba strică treaba? Filip anunță alegeri anticipate într-o zi de vineri

PE SCURT Astăzi, dis-de-dimineață, Pavel Filip a declarat că Curtea Constituțională l-a suspendat pe Igor Dodon din funcția de președinte,...

Alegeri3 săptămâni în urmă

Dodon nu dizolvă parlamentul, PDM îi cere demisia, alegeri parlamentare anticipate și prezidențiale la toamnă

PE SCURT Președintele Igor Dodon a declarat astăzi într-o conferință de presă că nu va dizolva parlamentul și va convoca...

Alegeri4 săptămâni în urmă

Activi, dar puțini. Ce spune un expert despre activismul tinerilor din Moldova

PE SCURT Tinerii sunt criticați, blamați, judecați și adesea, catalogați drept niște leneși care nu vor să participe la scrutinele...

Alegeri4 săptămâni în urmă

Pentru prima dată în istoria Parlamentului European: o studentă de 21 de ani a devenit deputată

PE SCURT 21 de ani, 3 luni și 3 zile – anume atâta avea studenta Kira Marie Peter-Hansen, când a...

Alegeri1 lună în urmă

Bulversați și obosiți. Cum privesc oamenii negocierile dintre deputați

Au trecut două luni de la alegerile parlamentare din februarie 2019, dar Moldova încă nu are un Parlament funcțional. Cele...

Alegeri2 luni în urmă

Irina Vlah, înregistrată în calitate de candidat independent la funcția de bașcan al Găgăuziei

PE SCURT Irina Vlah a fost înregistrată în calitate de candidat independent la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei....

Alegeri2 luni în urmă

Candidații la funcția de bașcan vor susține testul la limba găgăuză. Prima își va testa cunoștințele Irina Vlah

PE SCURT Pentru a fi înscriși în cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, candidații vor trebui să susțină testul...

Advertisement

Opinii

iunie 2019
L Ma Mi J V S D
« mai    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com