Ministra Finanțelor despre moțiunea PDM: Voi veni să explic care sunt schemele fostei guvernări 

PE SCURT

Ministra Finanțelor Natalia Gavriliția a declarat că prin moțiunea de cenzură înaintată astăzi, deputații Partidului Democrat manipulează opinia publică, operând cu falsuri. Cu toate acestea, ministra a precizat că va veni în Parlament ca să explice care sunt schemele fostei guvernări pe care le-a aflat de când a venit la Ministerul Finanțelor.

PE LUNG

Natalia Gavrilița a menționat că va povesti cum cum și-au băgat democrații mâinile în buzunarele cetățenilor, dar și despre gaura bugetară de 4 miliarde de lei pe care au lăsat-o drept moștenire.

„Voi explica motivele și argumentele care au dus la deciziile Ministerului Finanțelor pentru a soluționa această situație bugetară moștenită extrem de dificilă. Repet că în următoarele zile voi discuta atât cu agenți economici, cât și cu membri ai societății civile, propunerile ce țin de politicile fiscale necesare pentru a asigura stabilitatea bugetului țării”, a menționat ministra.

Reamintim că fracțiunea Partidului Democrat a înregistrat astăzi în plenul Parlamentului o moțiune simplă asupra activității ministrului Finanțelor, Natalia Gavrilița.

Democrații declară că, în mai puțin de două luni de zile, acest minister s-a arătat a fi „unul absolut ineficient” și nu a reușit să demonstreze capacitate de a acumula mijloace financiare suficiente la bugetul de stat pentru a plăti salarii și pentru realiza proiecte.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.