Ministerul de Externe efectuează verificări la Ambasada R. Moldova la Moscova. Cum comentează situația Igor Dodon

Ministerul de Externe face verificări în sediul ambasadei R. Moldova în Federația Rusă. Reprezentanții ai MAEIE au declarat presei că vor reveni cu detalii la acest subiect, după ce verificările se vor finaliza.

Totodată, potrivit deschide.md, în interiorul Ambasadei este oferit în chirie un birou în care activează o organizație ce pretinde că se ocupă cu problemele diasporei, în realitate fiind o organizație de tineret a PSRM.

Aceeași sursă precizează că în cadrul misiunii diplomatice se concentrau toate foile volante de agitație pentru PSRM și, ulterior, erau transmise în regiuni la liderii organizațiilor diasporei.

„Toate aceste activități erau coordonate cu Ambasadorul Neguța. Întrunirile cu diaspora, care erau puse în slujba lui Igor Dodon, erau efectuate de către organizația condusă de Olga Cebotari și de către ambasador”, scrie Deschide.md.

Întrebat despre acest caz, președintele Igor Dodon a declarat că toate mișcările din ultimul timp în ceea ce ține de Ambasada R.Moldova în Rusia sunt direct legate de alegerile parlamentare.

„Este o încercare de a face un pas, o acțiune anti-rusească. Este o acțiune ce nu corespunde interesului național”, a declarat Igor Dodon.

Șeful statului a menționat că „orice contract de arendă de pe teritoriul Ambasadei, pentru că acolo este casa de oaspeți, este avizat de Ministerul de Externe”.

Este o nouă încercare de lovitură în ambasador din partea acestei majorități parlamentare. Categoric, nu poate fi vorba despre lucruri ilegale”, a spus Igor Dodon.

Șeful statului a precizat că la momentul actual ambasadorul Andrei Neguța este la Chișinău. „Hotărârea de Guvern privind rechemarea lui nu a fost luată, dar chiar dacă va fi o astfel de hotărâre nu o voi semna”, a precizat Igor Dodon.

În context, el a menționat că „a auzit unele declarații că guvernarea  ar vrea să meargă cu acest subiect la CC” și se va recurge din nou la suspendarea temporară a sa din funcție.

Totodată, șeful statului a precizat că dacă se merge pe aceeași cale cum s-a procedat în ultimii doi ani – „când președintele nu era de acord să semneze proiecte se mergea prin Curtea Constituțională cu suspendări ” – nu va mai accepta situația. „Dacă vor mai încerca, voi chema lumea în stradă”, a spus oficialul.

Igor Dodon a subliniat că ambasadorul Andrei Neguța este o persoană profesionistă, calitățile acestuia fiind apreciate și de oponenții politici.„ Toți zic, inclusiv oponenții noștri , că Andrei Neguța este unul dintre cei mai buni lucrători diplomatici din rezerva de cadre din Republica Moldova”, a adăugat el.

Foto: Deschide.md

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.