Mihai Ghimpu despre expulzarea profesorilor turci: A fost o decizie politică

Liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu susține că decizia de expulzare a celor șapte profesori turci de la liceul moldo-turc Orizont a fost o decizie politică. Potrivit lui, inițiatorul acesteia ar fi fost președintele Igor Dodon, iar cerința șefului statului a fost acceptată de liderul PDM Vlad Plahotniuc.

„Asta este cerința lui Dodon acceptată de Plahotniuc. SIS se subordonează Parlamentului. Dodon este inițiatorul, dar ultimul care ia decizia în republica asta este Plahotniuc. Pe Dodon îl înțeleg, i-a reparat clădirea ( n.r. sediul Președiției), dar nu înțeleg de ce Plahotniuc. Înseamnă că e un târg foarte serios”, a declarat Mihai Ghimpu la TV8.

Potrivit președintelui, conducerea de la noi știa foarte bine care este poziția UE sau a SUA în problema dată. „Este vorba de o problemă internațională. De aceea s-a autosesizat imediat CEDO. De ce a făcut asta Plahotniuc, nu știu. Vrea să-i placă lui Putin. Putin e în relații foarte bune cu Erdogan”, a spus președintele PL.

Mihai Ghimpu a spus că pregătește un proiect de lege privind crearea unei comisii parlamentare de anchetă pe marginea acestui subiect, la care să participe deputați din toate fracțiunile.  „Să ne lămurim cu această dictatură – expulzarea profesorilor nevinovați în pușcăriile de acolo”, a spus politicianul.

Reamintim că anterior președintele Parlamentului Andrian Candu a declarat că la expulzarea celor șapte cetățeni turci au fost respectate procedurile legale și a însemnat societatea să aibă încredere în instituţiile statului, care au acționat în cazul angajaților liceului Orizont. „Cert este faptul că este tare relativ să califici un pericol ca un pericol iminent, ca un pericol care poate să se realizeze într-un an de zile sau poate să se realizeze mâine. De aceea trebuie să avem încredere în instituţiile noastre”, a spus oficialul.

La 6 septembrie SIS a anunțat că șapte cetățeni străini, suspectați de legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări, au fost declaraţi indezirabili de către organele competente şi expulzaţi de pe teritoriul Republicii Moldova.

Amnesty International Moldova a declarat că acțiunea serviciilor de securitate a fost făcută cu încălcare flagrantă, percheziționare și ridicare, cu violarea normelor cu privire la libertatea și securitatea persoanelor, stipulate în convențiile la care Republica Moldova este parte.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a cerut Guvernului R. Moldova explicații pe marginea cazului până la data de 5 octombrie 2018. În document se precizează că Guvernul a fost somat să răspundă la câteva întrebări. Printre ele, Guvernul este întrebat dacă cetățenii turci au avut posibilitatea să schimbe decizia privind extrădarea sau dacă aceștia au solicitat azil politic în R. Moldova.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.