Mark Tkaciuk pleacă

Astăzi deputatul comunist Mark Tkaciuk a anunțat că renunță la “revoluția de catifea” și va urma calea “leninistă”.

Comunistul a anunțat pe contul său de Facebook că părăsește viața virtuală. “Mi-am dat seama că profilul meu de Facebook devine tot mai independent. Singur ia decizii – pe cine să scoată din prieteni, pe cine să adauge! Singur își schimbă setările de confidențialitate, iar modificarea parolei nu schimbă situația. Mai mult, s-a dovedit că eu accesez profilul sau din Paris sau am deschis pagina de 23 de ori din România (nu am fost acolo din 1996). Plec eu de-aici mai bine…”, a scris acesta.

La comentariile internauților despre revoluția internet, ideologul PCRM le-a răspuns că “voi răspândi scânteia în offline, așa cum ne-a învățat marele Lenin”.

În ultima vreme Mark Tkaciuk nu a fost atât de activ ca înainte pe rețelele de socializare, iar internauții au menționat că plecarea acestuia se datorează disconfortului pe care l-ar avea ideologul comunist vizavi de întrebările despre “revoluția de catifea”. Pe de altă parte, internauții susțin că Tkaciuk evită să comenteze situația din Ucraina.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.