Lupu vorbeşte despre tentativele de “cumpărare” a deputaţilor din coaliţia de guvernare

Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, spune că au fost implicate forţe din exterior în tentativa de a desfiinţa coaliţia de guvernare. Totodată, acesta menţionează că în aceste acţiuni au fost implicate atât persoane juridice, cât şi fizice.

Politicianul este convins că acţiunea respectivă vine să destabilizeze situaţia politică din ţară. “Înţelegem scopul urmărit. Se urmăreşte destabilizarea situaţiei politice. Se doreşte stoparea ţării din parcursul europeană şi provocarea alegerilor anticipate. Această acţiune ar putea să aibă urmări nefaste”, a menţionat acesta.

Menţionăm că astăzi în Parlament deputatul democrat Valentina Stratan, dar şi liberal-democratul Iurie Chiorescu au menţionat că are loc o tentativă de constituire a unei noi fracţiuni parlamentare, prin desfiinţarea Coaliţiei de la guvernare.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.