Luptatorii de stil greco-roman nu se vor deplasa la Beijing

În concursul olimpic de lupte greco-romane din capitala Chinei, atleţii moldoveni nu vor fi prezenţi.

Ei nu vor participa la această competiţie după ce au avut evoluţii modeste şi la ultimul turneu preolimpic, cel de la Novi Sad (Serbia).

Adrian Mocanu (84 kg) a obţinut două victorii în startul competiţiei. El i-a învins pe Janarbek Kenjev (Kîrgîzstan) şi Mohammed Abadelfatan (Egipt), după care i-a cedat lui Shalva Gadabzade (Azerbaidjan) şi Laimutis Adomaitis (Lituania) şi a fost eliminat din concurs.

Zaur Nuriev (96 kg) a pierdut primul meci disputat în compania lui Hmachen Jiang (China) şi de asemenea a părăsit competiţia.

Tudor Gaivan (66 kg) a câştigat de la Ari Harkanen (Finlanda), Lasha Lomadze (Georgia), dar i-a pierdut lui Chol Kim Kum (Coreea de Sud, 0:5, 1:0, 0:0) şi a ratat obţinerea unui loc premiant. // Timpul
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.