Linas Linkevičius: Lituania este pregătită să ofere asistență Republicii Moldova în lupta împotriva corupției

PE SCURT

Prim-ministra Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu ministrul de Externe al Lituaniei Linas Linkevičius, aflat într-o vizită oficială în Republica Moldova. Linas Linkevičius a declarat că vizita delegației Lituaniei la Chișinău arată interesul mare față de Republica Moldova și față de schimbările recente.

Linas Linkevičius a precizat că așteptările față de noua guvernare sunt înalte și e nevoie de acțiuni concrete pentru a scoate Republica Moldova din izolare pe plan internațional și a debloca asistența financiară din partea Uniunii Europene.

PE LUNG

Potrivit unui comunicat al Guvernului, alte subiecte de interes primordial menționate în cadrul întrunirii au fost îmbunătățirea legii electorale, asigurarea unei justiții independente și existența unei prese libere, neafiliate politic.

Linas Linkevičius a mai adăugat că Republica Lituania este pregătită să ofere asistență Republicii Moldova în lupta împotriva corupției, implementarea măsurilor de prevenire și combatere a spălării banilor și alte domenii importante.

Potrivit sursei citate, prim-ministra Maia Sandu a dat asigurări partenerilor europeni că nu au existat vreodată discuții despre federalizarea Republicii Moldova, iar planul de acțiuni al guvernului se va baza pe implementarea Acordului de Asociere cu UE.

În același timp, Maia Sandu și-a exprimat acordul față de necesitatea imediată de a asigura o justiție independentă, cu judecători și procurori profesioniști, care să inițieze un proces autentic de recuperare a activelor, o presă independentă și de a construi instituții eficiente și puternice în lupta împotriva corupției.

Premierul a mai declarat că simultan cu fortificarea și curățarea instituțiilor de stat este important să ajutăm și să protejăm oamenii din categoriile social-vulnerabile și să combatem sărăcia cu care se confruntă o mare parte dintre cetățenii țării.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.