Liderul Platformei DA Andrei Năstase își sărbătorește ziua de naștere. Cum l-au felicitat membri de partid// VIDEO

Liderul Platformei DA Andrei Năstase își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Cu acest prilej, mai mulți membri de partid s-au adunat la miezul nopții în fața Primăriei Chișinău, unde i-au adresat mesaje de felicitare. În plus, cei adunați au iluminat fațada municipalității cu mesajul „ La mulți ani, domnule primar general, Andrei Năstase”.

„ Vă dorim să fiți curajos, așa cum vă cunoaștem, să luptați pentru demnitate și adevăr. Noi nu cedăm, noi rezistăm. La mulți ani”, au menționat susținătorii liderului Platformei DA.


Andrei Năstase s-a născut la data de 6 august 1975, în satul Mîndrești, raionul Telenești. Este absolvent al Facultății de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Președintele PPDA, candidatul comun al Platformei Demnitate și Adevăr și al Partidului Acțiune și Solidaritate, a ieșit învingător în turul doi al alegerilor pentru primăria Chișinăului la 3 iunie. Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, Andrei Năstase a acumulat 52,57% din sufragii.

Judecătoria Chișinău a decis invalidarea alegerilor locale noi din Chișinău, pe motiv că concurentul electoral Andrei Năstase, la 3 iunie, adică în Ziua tăcerii, a efectuat agitație electorală prin intermediul paginii sale de pe rețelele de socializare. Decizia a fost menținută de Curtea de Apel și CSJ. Astfel, primarul ales prin vot direct, Andrei Năstase, a rămas fără mandat de primar.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.