Liderii protestatarilor: Nu vom participa la întâlnirea cu Candu

Astăzi, la expirarea ultimatumului înaintat de protestatarii paşnici autorităţilor statului, Igor Dodon, liderul PSRM împreună cu Andrei Năstase, liderul Platformei “Demnitate şi Adevăr” şi Renato Usatîi, preşedintele “Partidului Nostru”, au organizat o conferinţă de presă în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în cadrul căreia au anunţat că refuză să discute cu Președintele Parlamentului la Reşedinţa de Stat şi l-au invitat pe Candu să se expună în cadrul Forumului Civic.

Liderii protestatarilor au anunţat că abia astăzi, la ora 15.30 Candu i-a invitat pe Igor Dodon, Andrei Năstase şi Renato Usatîi să discute mîine, 29 ianuarie ora 9.00, soluţiile de depăşire a crizei din ţară, deşi “guvernarea a avut la dispoziţie circa patru zile pentru formularea poziţiei sale la acest capitol”.

Potrivit celor trei, în cadrul Forumului societatea civilă, “opoziţia parlamentară şi partidele extraparlamentare vor decide asupra acţiunilor care vor fi întreprise în continuare”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.