Kuzmin a mințit!

De Paula Munteanu/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Ieri, ambasadorul rus, Valeri Kuzmin a declarat că pacificatorul a fost nevoit să tragă în tânăr, din motiv că mașina cu care se deplasa Pisari era furată, iar șoferul fiind în stare de ebrietate a fost somat și avertizat să oprească mașina în zona de securitate pe podul de la Vadul lui Vodă, însă acesta a ignorat solicitările în repetate rânduri.

Dar, se pare că de fapt, automobilul cu care se deplasa Vadim Pisari, tânărul omorât de militarul rus, nu era dat în căutare, iar tânărul deținea permis de conducere. Acestă informațe a fost confirmată de către consilierul ministrului Afacerilor Interne, Eugeniu Onică.

„Nu se știe dacă Vadim Pisari se afla în stare de ebrietate când conducea automobilul, iar tânărul deținea permis de conducere”, a declarat Onică.
Menționăm că potrivit Comisiei Unificate de Control, cauzele tragidie vor fi examinate de către o comisie, care urmează a fi creată în regim de urgență. Aceasta va acorda toată asistenţa necesară organelor de anchetă ale Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse, dar va propune și măsurile necesare pentru excluderea pe viitor a apariţiei eventualelor incidente la posturile de pacificare.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.