Judecătoria Chișinău a respins cererea lui Traian Băsescu privind anularea decretului de retragere a cetățeniei

Fostul președinte român Traian Băsescu rămâne deocamdată fără cetățenia Republicii Moldova. Judecătoria Chișinău a respins astăzi cererea lui Traian Băsescu prin care acesta a solicitat anularea decretului privind lipsirea de cetățenie a Republicii Moldova semnată de Igor Dodon.

Avocatul lui Traian Băsescu a declarat că va analiza și va decide dacă va ataca decizia în instanța ierarhic superioară.

După pronunțarea deciziei, consilierul prezidențial în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale, Maxim Lebedinschi, a declarat că este o decizie legală. “În momentul în care a primit cetățenia, Traian Băsescu figura în mai multe cauze penale în România. Dl Băsescu nici în ziua de astăzi nu a demonstrat în ce mod a comunicat autorităților RM faptul că era sub urmărire penală”, a declarat Lebedinschi.

Pe de altă parte, avocatul lui Traian Băsescu, Andrei Bivol, a declarat că decizia de retragere a cetăţeniei a fost una politică, iar Igor Dodon a mers pe calea cea mai ușoară.” Cetățeania a fost retrasă în mod abuziv, în lipsa unor propuneri din partea Ministerului Externe sau SIS, iar retragerea arbitrară a cetățeniei este o încălcare a procedurii. Pretinsele carențe nu puteau fi corectate prin retragerea cetățeniei”, a spus Bivol.

Potrivit lui, președintele Dodon a decis să meargă pe calea ușoară și pe calea ilegală și a emis decretul de retragerea cetățeniei cu încălcarea legii.

Președintele Igor Dodon a semnat decretul privind retragerea cetățeniei lui Traian Băsescu la data de 3 ianuarie 2017.

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, şi soţia sa au devenit cetăţeni ai Republicii Moldova la 3 noiembrie 2016, după ce au depus jurământul la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti.

Traian şi Maria Băsescu au primit cetăţenia moldovenească prin decretul preşedintelui Nicolae Timofti, semnat la începutul lunii iunie a anului 2016.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.