Johannes Hahn despre expulzarea profesorilor de la liceul Orizont: „Aştept ca Guvernul R.Moldova să respecte statul de drept”

Subiectul expulzării profesorilor turci de la liceul Orizont a intrat în vizorul oficialelor europeni. Comisarul pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri de Extindere, Johannes Hahn, a cerut Chişinăului să respecte statul de drept.

„Aştept ca Guvernul Republicii Moldova şi toate autorităţile să respecte statul de drept şi toate procedurile judiciare stabilite”, a scris Johannes Hahn pe pagina sa de Twitter.

Mesajul său a trezit susținerea internauților, care au lăsat numeroase comentarii în care solicită ajutorul oficialului european în salvarea profesorilor.

Reamintim că SIS a anunțat joi că șapte cetățeni străini, suspectați de legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări, au fost declaraţi indezirabili de către organele competente şi expulzaţi de pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit Amnesty International Moldova, este vorba despre șase persoane de la liceul moldo-turc Orizont, toți de origine turcă, care au fost ridicate în dimineața zilei de către SIS.

Amnesty International Moldova a declarat că acțiunea serviciilor de securitate a fost făcută cu încălcarea flagrantă, percheziționare și ridicare, cu violarea normelor cu privire la libertatea și securitatea persoanelor, stipulate în convențiile la care Republica Moldova este parte.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.