Iurie Rosca apreciaza o crestere a independentei autoritatilor basarabene fata de Rusia

"Singura cauza a lipsei de reactie, in trecut, din partea organelor de ancheta si de justitie fata de cazul comercializarii celor 21 avioane "MIG-29" este lipsa de independenta a acestora, fapt ce impune, cel putin, acum, cu intarziere, sa reorganizam statutul Procuraturii Generale si al organelor judecatoresti", a declarat, sambata presedintele PPCD, Iurie Rosca.

In opinia lui, faptul ca, din 1998 si pana in 2005, nu au fost intreprinse nici un fel de masuri fata de acest caz se explica prin influenta politica asupra organelor de drept, ramasa in continuare "foarte mare". "Arestarea, abia acum, a lui Valeriu Pasat arata, in acelasi timp, ca autoritatile Republicii Moldova au inceput sa promoveze o politica interna si externa independenta in raport cu Federatia Rusa. A fost nevoie de deteriorarea relatiilor cu autoritatile Federatiei Ruse pentru ca actuala putere sa initieze examinarea unui caz care parea deja dat uitarii", a conchis Iurie Rosca. Reamintim ca, la 15 octombrie 1998, prin hotararea Parlamentului nr. 163-XIV, a fost constituita Comisia de ancheta pentru examinarea materialelor referitoare la raportul Curtii de Conturi si modul de comercializare a avioanelor MIG-29 si TU-154 din patrimoniul statului. Respectiva comisie a fost condusa de Iurie Rosca.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.