Iurie Leancă pleacă astăzi în Germania, la invitația cancelarului Angela Merkel

Prim-ministrul Iurie Leancă pleacă astăzi în Germania. El va efectua o vizită oficială, la invitația cancelarului Angela Merkel.  Mâine cei doi oficiali urmează să se întâlnească și să discute despre agenda europeană a Republicii Moldova, realizarea reformelor în țara noastră, relațiile bilaterale și situația din regiune.

Ulterior, Iurie Leancă va participa la un dineu cu Angela Merkel. De asemenea, în cadrul vizitei, urmează să fie semnat Acordul cadru privind cooperarea moldo-germană în domeniul dezvoltării, fapt convenit în cadrul vizitei recente la Chișinău a ministrului Federal pentru Dezvoltare Economică a Germaniei, Gert Muller.

Acordul va crea premisele necesare pentru creșterea asistenței financiare nerambursabile din partea poporului german în domeniul dezvoltării durabile a economiei Republicii Moldova, susținerea educației vocaționale, descentralizării și nemijlocit pentru realizarea proiectelor de infrastructură a apei și canalizării în localitățile țarii.

Ultima dată, Iurie Leancă s-a întâlnit cu Angela Merkel la sfârșitul lunii mai, la Berlin, împreună cu prim-miniștrii Ucrainei și Georgiei, țări care, alături de Republica Moldova, au semnat pe 27 iunie 2014, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.