Internauți cer impozitarea Bisericii Ortodoxe: se implică în politică!// PETIŢIE

Un grup de persoane, organizaţii şi persoane active în domeniul protecţiei drepturilor omului au semnat o petiție online în care  cer ca Biserica Ortodoxă din Moldova să fie impozitată. Aceştia afirmă că Biserica se implică activ în politică, în special conducători ai Mitropoliei Moldovei în campania electorală. Până în prezent petiţia online a fost semnată de peste șase mii de persoane.

Acţiunea în cauză survine după ce mitropolitui Vladimir, episcopul de Bălţi şi Făleşti Marchel au făcut declaraţii în favoarea candidatului Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, prin acțiuni evidente de favorizare și susținere activă din numele Mitropoliei Moldove.

Activiştii civici reamintesc că acesta nu este primul caz când reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei se implică în campania electorală: în  mai 2014 Mitropolitul Vladimir s-a implicat în campania electorală pentru alegerile locale susținând un candidat în competiție, pe Serafim Urechean, reprezentantul PLDM.

Aceştia condamnă faptul implicării Mitropoliei în politică, dar și “discursurile pline de ură și instigare la dezbinare și ură socială prin intermediul cărora își arată susținere, afirmațiile acestora, pline de exprimări misogine, sexiste, homofobe și discriminatorii”.

“Considerăm că implicarea deschisă în viața politică de către Biserica Ortodoxă este intolerabilă. Iar odată ce această instituție încalcă legea în mod vădit, Statul urmează să aplice pîrghiile legale prevăzute pentru a trata acest cult religios în același mod ca pe oricare alt agent economic, care activează, realizează venituri și nu achită impozitele și taxele obligatorii lezînd drepturile persoanelor față de care comite ilegalități”, se arată în textu lpetiţiei. 

Reamintim că pe 4 noiembrie Epi­sco­pul de Băl­ți și Fălești Marchel a îndemnat enoriașii să-l susțină pe Igor Dodon în turul II al alegerilor prezidențiale care vor avea loc pe 13 noiembrie. În cadrul conferinței de presă susținută astăzi acesta a atacat-o pe Maia Sandu, numind-o „necreștin” și „nepatriot”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.