Încep dezbaterile electorale la PRO TV

Astăzi, 13 iulie, la postul privat „Pro TV Chişinău” va fi organizată prima emisiune de dezbateri electorale cu genericul „Te votezi la Pro TV” , informează Agenţia Monitor Media.

Emisiunile de dezbateri vor fi moderate de Lorena Bogza , cunoscuta autoare a emisiunii „În PROfunzime” .

Dezbateri electorale se vor desfăşura zilnic, de luni până joi, începând de la ora 21.00.

În emisiunea de azi se vor confrunta Partidul Naţional Liberal , Partidul Comuniştilor şi Partidul Liberal Democrat .

Formatul emisiunii prevede că fiecare concurent va avea la dispoziţie un minut pentru a-şi prezenta platforma şi pentru a răspunde la întrebările moderatoarei. Vor exista şi întrebări adresate de către analistul Vasile Botnaru (directorul Biroului „Europei Libere” de la Chişinău) şi de către alegători. La fel, concurenţii vor avea la dispoziţie câteva minute pentru a interacţiona între ei, a-şi adresa întrebări şi a oferi răspunsuri.

„Pro TV Chişinău” este un post TV privat care activează în Moldova mai bine de 10 de ani.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.