Igor Dodon va avea o nouă întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron

PE SCURT

Președintele Igor Dodon va participa la ediția a II-a a Forumului Păcii, care va avea loc la Paris, în luna noiembrie. În cadrul acestei vizite, șeful statului are planificată o întrevedere cu președintele Emmanuel Macron.

Subiectul a fost discutat astăzi în cadrul unei întrevederi a președintelui cu Amélie de Montchalin, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Franceze, care se află într-o vizită în Republica Moldova.

PE LUNG

„Am mulțumit conducerea Franței pentru faptul că a fost una dintre primele țări care și-a exprimat clar poziția referitoare la tranziția pașnică a puterii în Republica Moldova la începutul verii. Am subliniat importanța acestei susțineri din partea celor mai importanți parteneri externi ai țării noastre și am constatat un consens istoric pe plan intern și internațional în privința conducerii noi a Republicii Moldova”, a relatat șeful statului.

Într-un mesaj pe Facebook, Igor Dodon a menționat că „a apreciat dialogul franc” între Moldova și Franța, inclusiv la nivel de șefi de state.

În acest sens a reamintit că a avut două întrevederi personale cu președintele francez, Emmanuel Macron, ce au avut loc în 2018. „Am comunicat doamnei de Montchalin că subiectele-cheie în cadrul acestor discuții au fost reglementarea conflictului transnistrean și promovarea politicii externe echilibrate a Republicii Moldova”, a adăugat președintele Dodon.

„Pe finalul discuției am reconfirmat participarea mea la ediția a II-a a Forumului Păcii, care va avea loc la Paris, în noiembrie curent, și am convenit asupra unei întrevederi cu președintele Emmanuel Macron în cadrul acestei vizite”, a adăugat oficialul.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.