Președintele Igor Dodon a anunțat astăzi că va sesiza Curtea Constituțională privind așa-numita ”legea anti-propagandă”. Potrivit șefului statului, respectiva lege, contrar Constituției, instituie cenzura, fapt inadmisibil într-un stat de drept.
“Consider că ea atentează la principiile democrației și încalcă în mod direct drepturile fundamentale ale omului, garantate de Constituție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului și anume: dreptul la libertatea de exprimare, libertatea presei, libertatea de opinie ș.a”, a declarat Igor Dodon.
În data de 7 decembrie, “legea anti-propagandă” a fost adoptată în Parlament cu votul a 61 de deputați. Documentul a fost susținut de aleşii PDM, PL, din Grupul PPE și PLDM.
Autorii proiectul au precizat de mai multe ori că documentul nu prevede interzicerea sau închiderea unor posturi TV, aşa cum s-a vehiculat anterior. Scopul legii este combaterea propagandei străine prin intermediul posturilor retransmise. Interdicțiile se referă doar la programele informative, analitice şi militare.
Totuși, președintele Igor Dodon a refuzat să promulge legea și a retransmis-o în Parlament. La 22 decembrie “legea anti-propagandă” a fost revotată în Parlament.