Igor Dodon a semnat decretele de demisie a miniștrilor Volconovici și Cebotari: Am demis deja 17 miniștri

Președintele Igor Dodon a semnat decretele de demisie a miniștrilor Liviu Volconovici și Svetlana Cebotari. Acestea au fost făcute publice pe pagina sa de Facebook.

Totodată, șeful statului a făcut o constatate că pe parcursul a unui an și 9 luni de mandat a revocat din funcție 17 miniștri din cadrul actualului Guvern.

„Am semnat decretele cu privire la demiterea a doi miniștri din actualul Guvern. Este vorba despre Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici și Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari. Menționez că pe parcursul a 1 an și 9 luni de mandat am demis deja 17 miniștri din cadrul actualului Guvern”, a scris Igor Dodon.

Cât privește semnarea decretelor de numire în funcție a miniștrilor proaspăt desemnați, Silvia Radu și Nicolae Ciubuc, Igor Dodon a spus că va analiza candidaturile propuse și urmează să decidă în zilele următoare asupra lor.

Ieri la postul public de televiziune președintele a declarat că nu înţelege necesitatea remanierilor în Guvern atunci când au rămas câteva luni până la alegeri parlamentare.

„Aştept să plece tot Guvernul actual, să mergem la alegeri parlamentare şi să fie formată o nouă majoritate parlamentară şi un nou Guvern”, a declarat șeful statului.

Amintim că ieri liderul PDM Vlad Plahotniuc a declarat că în calitate de noi miniștri la sănătate și agricultură au fost propuși fostul primar interimar al capitalei, Silvia Radu și directorul AIPA, Nicolae Ciubuc.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.