Connect with us

Politică

Igor Dodon s-a întâlnit cu Papa Francisc. Despre ce au discutat

Publicat

pe

Preşedintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu Suveranul Pontif, Papa Francisc, în cadrul căreia a declarat că ţara noastră îşi declară adeziunea pentru dezvoltarea dialogului inter-religios, de consolidare a parteneriatului în sfera socială, educaţională, medicală şi alte domenii.

Şeful statului a remarcat rolul deosebit al Papei de la Roma în activităţile de pacificare, contribuţia sa la instaurarea echităţii şi solidarităţii în lume. “Am exprimat Suveranului Pontif cuvinte de recunoştinţă pentru soluționarea problemelor contemporane de importanţă majoră, pentru implicarea sa în stabilirea dialogului între civilizaţii şi religii”, a menţionat Igor Dodon.

Şeful statului a subliniat că Legea Supremă a statului, Constituţia Republicii Moldova, garantează libertatea conştiinţei şi religiei. Totodată, poporul Moldovei este un promotor al valorilor creştine. Creştinismul, fiind religia majorităţii poporului nostru, are o influenţă decisivă asupra identităţii noastre şi a valorilor morale ale poporului nostru.

De asemenea, preşedintele Dodon a spus că a apreciat pozitiv cooperarea dintre Bisericile Ortodoxă şi cea Catolică, fiind într-o dezvoltare continuă şi eficientă, în ultimii ani, amintind de întrevederea de la Havana dintre Papa de la Roma şi Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Kiril.

“Mi-am exprimat speranţa că reluarea dialogului direct între conducătorii celor două Biserici va contribui la consolidarea ţării şi la protejarea valorilor creştine fundamentale şi, în special, la protejarea creştinilor în regiunile unde sînt înregistrate cazuri de persecutare şi discriminare a acestora”, a relatat oficialul.

Totodată, Igor Dodon a a arătat asupra activităţii eficiente a Bisericii Catolice din Moldova. Alături de alte organizaţii religioase, Biserica Romano-Catolică desfăşoară o activitate fructuoasă în sfera socială, umanitară, educaţională, în identificarea victimelor traficului de fiinţe umane.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Politică

Igor Dodon, decorat cu Ordinul Cavalerilor Sfântului Mormânt// FOTO

Publicat

pe

De către

Președintele Igor Dodon a fost decorat cu Ordinul Cavalerilor Sfântului Mormânt. Distincția i-a fost înmânată astăzi de Patriarhul Ierusalimului Teofil „ pentru merite deosebite în apărarea religiei ortodoxe”.

Președintele Dodon a menționat că în cadrul întrevederii cu Patriarhul Ierusalimului i-a relatat despre rolul important pe care îl joacă religia ortodoxă în viața societății moldovenești.

„În special, am remarcat că, potrivit recensământului populației, peste 98 la sută din locuitorii țării noastre sunt ortodocși. Religia ortodoxă este cea mai mare valoare a poporului Moldovei și unul dintre pilonii statalității noastre”, a menționat Igor Dodon.

Șeful statului a mai spus că, după întrevedere, Patriarhul personal l-a condus prin locurile sfinte, inclusiv la Biserica Sfântului Mormânt și în cuvuclie (camera mică a mormântului) unde în fiecare an, în ziua Învierii Domnului, pogoară Focul Haric.

Precizăm că Igor Dodon efectuează o vizită oficială în Statul Israel.

Citește mai departe

Politică

PLR: Nu vom participa la alegerile parlamentare, dar vom susține necondiționat blocul ACUM

Publicat

pe

De către

Partidul Liberal Reformator a anunțat astăzi că a decis să se abțină de la participarea cu liste proprii în alegerile parlamentare din februarie 2019, dar va susține, necondiționat, blocul electoral ACUM.

PLR este al doilea partid unionist care a făcut un anunț în acest sens. În prima jumătate a zilei de astăzi, o declarație similară a fost făcută de Partidul Unității Naționale. Ambele s-au întâlnit duminică cu fostul președinte al României Traian Băsescu, care în prezent mai este și președinte de onoare al PUN.

Astfel, PLR a anunțat că declarația de susținere va fi adusă la cunoștința publicului larg și comunicată Blocului ACUM DA PAS.

„Măsurile draconice luate acum, în perioada pre-electorală, de forțele oligarhice au scopul de a face imposibilă nu doar alternanța puterii în stat, dar însăși pătrunderea în legislativ a unor forțe din afara spațiului politic controlat de binomul oligarhic. Pentru a combate aceste planuri oneroase este nevoie de o polarizare cât mai pronunțată a forțelor care se declară anti-oligarhice. Gravitatea situației impune maximă responsabilitate, maturitate politică și decizii extraordinare”, a declarat PLR.

Reamintim că la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 în R.Moldova vor avea loc alegerile parlamentare în baza unui sistem mixt de vot.

Citește mai departe

Politică

Sondajele electorale pot fi efectuate doar după informarea CEC

Publicat

pe

De către

Sondajele de opinie privind preferințele politice ale alegătorilor pot fi efectuate exclusiv respectând condiția de informare prealabilă a Comisiei Electorale Centrale.

Înștiințarea va conține date despre instituția ce va desfășura sondajul de opinie, perioada de efectuare a acestuia, eșantionul propus și comanditarul sondajului.

Potrivit art.70 alin.(10) din Codul electoral, rezultatele acestor sondaje pot fi date publicității cel tîrziu cu 5 zile înainte de ziua alegerilor. Totodată, în ziua alegerilor, pînă la închiderea secțiilor de votare, se interzice a da publicității în mass-media materiale, inclusiv interviuri cu alegătorii, despre numărul de voturi întrunite de concurenții electorali pe parcursul zilei și despre șansele acestora, inclusiv rezultatele exit-poll-urilor.

Toate înștiințările despre desfășurarea sondajelor de opinie pot fi consultate pe pagina-web oficială a Comisiei, la rubrica “Alegeri parlamentare din 24.02.2019” sau accesînd următorul link.

Amintim că la 24 februarie 2019 în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Social4 ore în urmă

Taxe de înscriere – până la patru mii lei în grădinițe și 800 euro la școli// VIDEO

Taxele pentru înscrierea copiilor în unele grădiniţe din Chișinău variază de la 400 până la 4.000 de lei, iar în...

Social5 ore în urmă

Două familii din Ungheni și Strășeni, care au rămas fără locuințe, vor primi bani din partea Guvernului

Două familii din Ungheni și Strășeni, care au rămas fără locuințe, în urma unor incendii, vor primi bani din partea...

Social5 ore în urmă

Distincţii pentru militarii Armatei Naţionale reveniţi din Kosovo

Militarii din cel de-al nouălea contingent al Armatei Naţionale, reveniţi recent din operaţiunea de menţinere a păcii KFOR din Kosovo,...

Politică5 ore în urmă

Igor Dodon, decorat cu Ordinul Cavalerilor Sfântului Mormânt// FOTO

Președintele Igor Dodon a fost decorat cu Ordinul Cavalerilor Sfântului Mormânt. Distincția i-a fost înmânată astăzi de Patriarhul Ierusalimului Teofil...

Economie6 ore în urmă

Depozitarul central unic al valorilor mobiliare are deja un oficiu separat

Depozitarul central unic al valorilor mobiliare (DCU) avansează în procesul de constituire și are deja un oficiu separat, situat pe...

Social6 ore în urmă

AIR Moldova va achita 2000 euro unui tânăr pentru întârzierea zborului Londra – Chișinău cu 8 ore// VIDEO

Compania aeriană Air Moldova a fost obligată să achite 2080 de euro lui Ion Andronache pentru întârzierea unui zbor cu...

Cultură7 ore în urmă

Săptămâna în care s-au făcut peste 2 mii de fapte bune

„Nimic nu-ți oferă o mai mare satisfacție decât un gest frumos față de cineva. Vreau ca oricine ar face voluntariat,...

Advertisement

Opinii

Advertisement
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com