Igor Dodon s-a întâlnit cu Vladimir Putin. S-a convenit excluderea taxelor vamale la exportul mai multor produse moldovenești

Președintele Igor Dodon a avut astăzi, 31 octombrie, o întrevedere la Moscova cu liderul de la Kremlin Vladimir Putin.

Igor Dodon a anunțat că în cadrul întrevederii s-a convenit excluderea, de la 1 ianuarie 2019, a taxelor vamale la exportul către Rusia a următoarelor produse moldovenești: legume, fructe (mere, cireșe, prune, nectarine etc.), conserve de fructe și legume și produse vitivinicole.

De asemene, s-a convent măsuri de amnistiere pentru moldovenii care lucrează în Federația Rusă și care au încălcat, din diverse motive, articolul 26 al legislației ruse. În plus, s-a ajuns la înțelegerea de a întreprinde noi pași privind amnistia cetățenilor Republicii Moldova în baza articolului 27 din legislația migraționistă a Federației Ruse. Această înțelegere preventiv va fi aplicată începând cu 1 ianuarie 2019.

Igor Dodon a menționat că a discutat cu președintele rus despre posibilitatea atragerii de investiții rusești în implementarea proiectelor de infrastructură în beneficiul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

În plus, Igor Dodon a relatat că s-a înțeles cu Vladimir Putin ca anul 2019 să fie declarat Anul Moldovei în Rusia, iar anul 2020 – Anul Rusiei în Moldova și să fie elaborat un plan privind activitățile comune în acest sens.

„Am dat asigurări Președintelui Federației Ruse că majoritatea absolută a cetățenilor moldoveni susțin politica de păstrare a relațiilor seculare de prietenie cu Rusia și de consolidare a parteneriatului strategic moldo-rus”, a menționat șeful statului.

Igor Dodon se află într-o vizită oficială de două zile la Moscova.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.