Igor Dodon despre Oficiul de legătură NATO: „Nu vă grăbiți. O să-l deschideți anul acesta – la anul o să-l închidem”

Preşedintele Igor Dodon a reiterat joi, 9 februarie, în cadrul unui briefing, că deschiderea Oficiului de legătură NATO la Chişinău este o greşeală, care va face mai dificile negocierile privind soluționarea subiectului transnistrean. Totodată, acesta a îndemnat oficialii de la Chişinău şi cei de la Bruxelles să nu se grăbească cu inaugurarea acestui oficiu, pentru că anul viitor acesta ar putea fi închis.

“Eu consider o greşeală deschiderea Oficiului de legătură NATO la Chişinău. Am văzut indicaţiile premierului de ieri privind acest Oficiu. Eu le sugerez şi celor de la Chişinău şi celor de la Bruxelles: nu vă grăbiți. O să-l deschideți anul acesta, la anul o să-l închidem.

După următoarele alegeri parlamentare, dacă o să vă grăbiți cu deschiderea, o să ajungem la situația că vom închide oficiul. Unde vă grăbiţi?”, a declarat Igor Dodon.

Totodată, acesta a anunţat că, la Bruxelles, a propus semnarea unui acord cu NATO prin care să se recunoască neutralitatea Republicii Moldova, iar în timpul apropiat părţile vor iniţia discuţii în acest sens.

“Suntem ţară neutră şi noi avem nevoie ca NATO, dar şi Rusia să recunoască public neutralitatea Republicii Moldova. Nu trebuie să fim în blocuri militare nici cu ruşii, nici cu americanii”, a declarat Igor Dodon.

Precizăm: deschiderea oficiului este preconizate pentru începutul lunii aprilie 2017. Acordul privind deschiderea Oficiului de Legătură NATO la Chișinău a fost semnat de premierul Pavel Filip și secretarul General al Alianței, Jens Stoltenberg, pe 29 noiembrie la Bruxelles.

Miercuri, 8 februarie, ministrul adjunct al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Lilian Darii, a anunţat la şedinţa Guvernului că a fost iidentificată deja persoana care va conduce Oficiul de legătură NATO la Chișinău. Este vorba despre cetățeană a Lituaniei, Kristina Baleisyte, actualul șef-adjunct al oficiului de legătură NATO din Georgia.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.