Igor Dodon chemat „de urgenţă” la Procuratură!

Liderul socialiştilor, Igor Dodon, a anunţat pe pagina sa de facebook că a fost chemat de urgenţă la Procuratură, ca să fie audiat în cadrul unui dosar penal.

„Acum câteva clipe am primit Citaţie de la Procuratura Generală să mă prezint în regim de urgenţa astăzi la ora 9:00 (citaţia mi-a fost prezentata la 08:55). Procuratura cere să fiu audiat în cadrul unui dosar penal”, a scris liderul socialist.

Igor Dodon lasă să se înţeleagă că e nedumerit de această citaţie şi nu ştie „ce ”surprize-surprize” au fabricat cei de acolo”.

Totodată, preşedintele PSRM mai spune că această acţiune a PG ar fi o încercare de intimidare a formaţiunii sale.

„ Guvernarea crede că o să mă intimideze prin așa ceva? Ea crede că socialiștii vor deveni docili și apatici, așa cum au devenit comuniștii? Eurounioniştii şi oligarhii încearcă prin aşa metode sî ne impună să fim cooperanţi şi să nu scoatem la iveala fărădelegile lor?”, se întreabă retoric socialistul.

Solicitată de Moldova.ORG Maria Vieru, purtătoarea de cuvânt a PG a menţionat că ne va putea oferi informaţii la acest subiect mai târziu, după finalizarea şedinţei de planificare a instituţiei, la care participă procurorii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.