Președintele Igor Dodon, care se află într-o vizită oficială la Bruxelles, a avut marți, 7 februarie, o întrevedere cu președintele Consiliului European Donald Tusk, în cadrul căreia a fost făcut un schimb de opinii cu privire la situația curentă și nemijlocit relațiile dintre UE și Republica Moldova.
Şeful statului a anunţat pe pagina sa de Facebook că, în cadrul întrevederii, a menționat că, deși după semnarea Acordului de Asociere cu UE prognozele de dezvoltare a ţării noastre erau optimiste, în realitate, după doi ani de implementare, situația în țară s-a înrăutățit.
“Am reiterat faptul că dacă în rezultatul alegerilor parlamentare ordinare sau anticipate, ori în cadrul unui eventual referendum se va decide că Acordul de Asociere cu UE trebuie anulat, eu în calitate de președinte voi da curs acestei inițiative”, a precizat Igor Dodon.
Potrivit lui, scăderea încrederii în instituțiile UE, dar și a celor care și-ar dori o integrare cu UE, de la 68% în 2009 – la 38% în 2016, este cauzată “atât de proasta guvernare în această perioadă, cât și de dublele standarde cu context geopolitic pe care le-au aplicat oficialii europeni în raport cu tot ce s-a întâmplat în acești ani la Chișinău”.
Igor Dodon a anunţat înaltul oficial european că pentru Republica Moldova este vitală restabilirea relațiilor cu Federația Rusă și în context a propus inițiativa lansării negocierilor trilaterale UE, Republica Moldova, Federația Rusă pe subiectul comerțului.
“În altă ordine de idei, așa cum am solicitat la Moscova am făcut-o și la Bruxelles – am cerut asistență în investigarea fraudei miliardelor din sistemul financiar-bancar, mai ales că toate acestea s-au întîmplat după semnarea Acordului de Asociere”, a declarat preşedintele.
El a mai menţionat despre faptul că reformele la Chișinău în mare parte sunt mimate, deși este necesară voință politică pentru reformarea, în primul rând, a instituțiilor de drept, a sistemului de justiție, a procuraturii.