Igor Dodon acuză ACUM de eșuarea formării majorității parlamentare. Ce spune despre șansa de a evita alegerile anticipate

PE SCURT

Formarea majorității parlamentare a eșuat din cauza poziției neconstructive a blocului ACUM, iar dizolvarea Parlamentului și alegerile anticipate pot fi evitate numai dacă în zilele următoare lidera PSRM, Zinaida Greceanîi, va fi aleasă președinte al Parlamentului.

Declarația a fost făcută de președintele Igor Dodon, în cadrul unui interviu acordat pentru agenția rusă Tass. Potrivit șefului statului, alți candidați, în afară de Zinaida Greceanîi, „practic nu au șanse să fie aleși în funcția de președinte al Legislativului”.

PE LUNG

Astfel, șeful statului a pus toată responsabilitatea pentru eșecul negocierilor ACUM-PSRM pe opoziția de dreapta.

„Dreapta se face responsabilă pentru eșecul negocierilor, deoarece a propus din start condiții inacceptabile, cerând să le dea toată puterea în țară. Dreapta este convinsă că socialiștii care au câștigat alegerile, după ce au primit mai mult de 35 din 101 mandate în Parlament, ar trebui să voteze pentru numirea în toate funcțiile cheie din Parlament și Guvern a reprezentanților ACUM, care au doar 26 de mandate”, a spus Igor Dodon.

În același timp, potrivit lui Dodon, socialiștii au demonstrat în aceste negocieri „ flexibilitate, lăsând deoparte diferențele ideologice”. „Ei s-au oferit să formeze o coaliție și un guvern stabil în următorii patru ani”, a explicat el.

Președintele consideră că motivul eșecului au fost diferențele din interiorul ACUM, liderii căruia, Maia Sandu și Andrei Năstase, „nu pot împărți puterea între ei”.

Igor Dodon a mai opinat că dizolvarea Parlamentului și desfășurarea alegerilor anticipate pot fi evitate doar prin alegerea președintei PSRM, Zinaida Greceanîi în funcția de președinte a Parlamentului.

„După eșecul acestor negocieri, din cauza blocului ACUM, în zilele ce au mai rămas mai rămâne o posibilitate teoretică de a evita alegerile anticipate. În condițiile în care Parlamentul o alege pe Zinaida Greceanii în funcția de speaker “, a spus Dodon.

Potrivit președintelui, socialiștii insistă pe funcția de președinte al Parlamentului deoarece aceasta este o garanție de sprijin pentru șeful statului în cazul suspendării sale din funcție. Președintele a reamintit că, în ultimii 2,5 ani, coaliția de guvernare l-a suspendat temporar de cinci ori din funcție.

În context, șeful statului a mai spus că alegerile anticipate sunt un scenariu nedorit pentru Republica Moldova „Aceste alegeri vor costa circa 100 de milioane de lei, care vor trebui alocați din bugetul de stat. Dacă aceste alegeri nu vor schimba în mod semnificativ balanța în Parlament, iar partidele care vor accede nu se vor înțelege, există riscul de distrugere a țării”, a menționat președintele.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.