Iar a fugit de presă! Gaburici refuză să explice situația diplomelor sale

Premierul Chiril Gaburici evită în continuare să vorbească și să dea explicații despre situația diplomelor sale de studii.

Întrebat despre anunțul de ieri al Ministerului de Interne, privind invițierea unei cauze penale privind studiile sale, Gaburici evitat răspunsul, menționând că “nu voi comenta, așa cum nu am comentat până acum”.

“Nu am de gând să alimentez discuțiile. Dacă au pornit să ducă lucrurile la bun sfârșit. Nu vreau să mă implic în discuții cu careva din cei care fac ceea ce fac. Am dat toată informația până acum. Nu o să mă întorc la aceste discuții pentru că s-a ajuns prea departe”, a declarat Gaburici.

Menționăm că ieri MAI a declarat că a pornit urmărirea penală în ceea ce privește falsificarea unui document pe numele lui Chiril Gaburici.

“În cadrul procesului penal, astăzi a fost pornită, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale în baza articolului 361 aliniat 1, existând o bănuială rezonabilă că persoane necunoscute au fabricat diploma de studii medii şi au introdus datele cetăţeanului Gaburici Chiril care ar fi absolvit gimnaziul ‘Ştefan cel Mare”, a declarat ministrul de Interne, Oleg Balan.

Menționăm că studiile lui Gaburici au devenit subiect de scandal după ce s-a constatat că acesta nu a susținut Bacalaureatul.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.