Guvernul Republicii Moldova si Fondul Monetar International au incheiat un acord preliminar asupra noului program de finantare. Documentul prevede acordarea, pe parcursul a trei ani, in conditii preferentiale, a creditului, in valoare de 117 mln USD.
Declaratii in acest sens au fost facute vineri la Chisinau, in conferinta de presa comuna a premierului Vasile Tarlev si sefului misiunii FMI, Thomas Richardson. Potrivit lui Richardson, asa cum se preconizeaza, noul program va fi examinat si adoptat de conducerea FMI in primavara anului curent. Decizia finala privind sustinerea de catre FMI a programului propus de Guvernul moldovean va fi adoptata de Consiliul de Directori al FMI si va depinde de masura in care vor fi realizate politicile macroeconomice asupra carora s-a convenit la negocieri.
Thomas Richardson a mentionat ca, daca programul va fi aprobat, Republica Moldova va beneficia de un program de finantare pe trei ani, in valoare de 117 mln dolari, in cadrul Facilitatii pentru reducerea saraciei si cresterii economice (PRGF). Noul credit al FMI va fi acordat in regim preferential, cu o rata a dobanzii de 0,5 la suta, pe termen de 10 ani, si o perioada de gratiere de 5 ani si jumatate.
Sursele financiare vor fi acordate Bancii Nationale a Moldovei (BNM), in scopul sustinerii rezervelor valutare si atenuarii socurilor din exterior.
Se preconizeaza ca prima transa in cadrul Programului de finantare a Moldovei, va fi alocata dupa cateva zile de la aprobarea acestui document, iar urmatoarele transe vor fi alocate o data la sase luni, dupa efectuarea evaluarii si monitorizarii implementarii programului.
Seful Misiunii FMI, Thomas Richardson, a mentionat ca noul program se bazeaza pe Strategia Cresterii Economice si Reducerii Saraciei (SCERS), cat si pe Planul de Actiuni RM-UE, elaborate de Guvernul RM.
Potrivit lui Richardson, misiunea saluta angajamentele asumate de Guvern privind realizarea politicilor macroeconomice si financiare consecvente si implementarea in continuare a reformelor structurale, in conformitate cu prevederile SCERS ale Planului de Actiuni UE-Moldova. Richardson a mai accentuat ca programul macroeconomic elaborat are ca scop atingerea stabilitatii si cresterii macroeconomice, asigurandu-i Guvernului platforma necesara pentru a face fata necesitatilor stringente de dezvoltare a tarii.
Thomas Richardson a subliniat ca atat realizarea durabila si consecventa a reformelor structurale in sensul imbunatatirii climatului de afaceri si stimularea investitiilor locale si straine, cat si mentinerea stabilitatii financiare, vor avea importanta cruciala pentru atingerea acestor obiective.
Reprezentantul FMI s-a pronuntat pentru realizarea cu succes in Moldova a reformelor administrative, reformelor administrarii fiscale, pentru actiuni in scopul imbunatatirii managementului in intreprinderile de stat sau in intreprinderile cu capital majoritar de stat, cat si pentru cresterea transparentei in rapoartele financiare ale intreprinderilor.
La randul sau, premierul Vasile Tarlev a calificat programul coordonat de Guvern si FMI drept foarte ambitios. Potrivit lui Tarlev, acesta se inscrie in programul de activitate a Guvernului, SCERS si Planul de Actiuni RM-UE si prevede implementarea reformelor planificate in termeni mai restransi.
Premierul moldovean a mentionat reducerea termenilor de realizare a reformei in sectorul financiar-bancar si de reorganizare a Consiliului de Creditori. Tarlev a accentuat ca, in cadrul negocierilor cu FMI s-a reusit atingerea unui “miez de aur” in ce priveste termenii de realizare a reformelor. In plus, partile au ajuns la un consens in ce priveste stabilirea deficitului bugetar si solutionarea problemei restructurii datoriei externe a tarii.
Vasile Tarlev si-a exprimat recunostinta fata de Fond pentru ajutor, negocieri constructive si profesioniste asupra programului, cat si pentru sustinerea Memorandului, care a fost in premiera elaborat la Chisinau. // Reporter.MD
