Guvernul il va despagubi pe om de arta cu 7 mii euro pentru incalcarea drepturilor de autor

Guvernul îi va plăti cunoscutului om de artă Pavel Balan despăgubiri de 7 mii euro pentru încălcarea drepturilor de autor ale acestuia asupra lucrării „Imaginea Cetăţii Sorocii”, a hotărît, marţi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Potrivit Agenţiei INFOTAG, Balan s-a plîns la CEDO pe faptul că Ministerul Dezvoltării Informaţionale foloseşte imaginea sa pe buletinele de identitate pe care le eliberează cetăţenilor Republicii Moldova, fără acordul său. Anterior, omul de artă depusese o plîngere similară în instanţele de judecată din Moldova şi a cîştigat procesul. Ministerul i-a achitat despăgubirile stabilite de judecată pentru utilizarea neatorizată a imaginii, dar a continuat să o folosească, fără să se consulte cu Pavel Balan şi fără acordul acestuia. Omul de artă s-a adresat din nou judecăţii, dar de această dată a pierdut procesul şi a fost nevoit să caute dreptate la CEDO.
Curtea a constatat că lui Balan i s-a încălcat dreptul la proprietate. Din suma de 7 mii pe care o va primi reclamantul, 2 mii de euro reprezintă cheltuielile de judecată. Balan a fost reprezentat la instanţa europeană de către avocatul Vitalie Nagacevschi, preşedintele Asociaţiei „Juriştii pentru Drepturile Omului”.
Acesta a fost cel de-al 108 dosar pierdut de R.Moldova la CEDO. Pînă acum, Guvernul a plătit compensaţii stabilite de CEDO în valoare totală de circa 2 mln. euro.  // Infotag

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.