Grupare specializată în contrabandă, anihilată! Aducea miez de nucă din Ucraina prin regiunea transnistreană

O grupare specializată în contrabandă cu miez de nucă de proveniență ucraineană, prin regiunea transnistreană, a fost anihilată de oamenii legii din Moldova. Miezul de nucă procurat era ambalat în Moldova și exportat în baza actelor de proveniență falsificate.

De la persoanele documentate pe acest caz au fost ridicate peste 120 de tone de miez de nucă cu acte proveniență falsificate, 518 405 lei și 11 850 dolari .

Astfel, oamenii legii documentează trei membri ai grupării implicați nemijlocit în introducerea miezului de nucă pe teritoriul republicii și trei agenți economici care procurau bunurile pentru comercializarea acestora peste hotare ca marfă de origine autohtonă.

Documentarea respectivei infracțiuni a fost efectuată pe parcursul a trei luni de zile, fiind realizată în două etape.

Prima reținere a avut loc la data de 29 decembrie 2016, soldându-se cu percheziții la domiciliile celor trei persoane suspectate de contrabandă și reținerea acestora pe un termen de 72 de ore, cu plasarea ulterioară în arest preventiv pentru 30 de zile.

La 25 ianuarie, în cadrul percheziţiilor operate la sediile agenţilor economici implicați au fost depistate şi ridicate mijloace băneşti nereflectate în evidenţa contabilă în sumă totală de peste jumătate de milion de lei, acte de achiziţii perfectate de către membrii grupării care livra marfa, precum şi alte acte de achiziţii a miezului de nucă de la persoane fizice, autenticitatea cărora urmează a fi verificată.

În cadrul audierilor, unul dintre agenții economici bănuiți și-a recunoscut complicitatea, menționând că schema infracțională a fost aplicată pe tot parcursul anului 2016. Bărbatul, de origine siriană, le-a mai declarat anchetatorilor că miezul de nucă procurat era ambalat și exportat în baza actelor de proveniență falsificate.

Cercetările pe acest caz sunt continuate în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și atragerii acestora la răspundere penală conform prevederilor legale. Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale.

[youtube id=”ibJ3mN9F29o” start=”0″]

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.