Igor Dodon: PSRM este dispus să facă coaliție cu Blocul ACUM, dar fără Guvern minoritar

PE SCURT

PSRM este dispus că creeze o majoritare parlamentară cu Guvern funcțional, nu minoritar, cu Blocul ACUM, a declarat astăzi președintele Igor Dodon, după Şedinţa Consiliului Republican al PSRM.

În caz contrar, socialiștii pledează pentru alegeri parlamentare anticipate.

PE LUNG

„Suntem disponibili să creăm majoritate parlamentară, cu Guvern funcţional, nu minoritar, cu blocul ACUM. Dacă nu, atunci anticipate. Astăzi nu a fost analizată varianta de coaliţie cu PDM”, a menționat Igor Dodon.

Cât privește condițiile de formare a unei majorități parlamentare, Igor Dodon a precizat că sunt unele principiale, „care nu pot fi supuse unor interpretări”.

„Acestea țin de pachetul de șase legi propuse anterior de socialiști: pensiile, capitalul matern, anularea legii miliardului, audiovizualul, trei legi ce vizează Găgăuzia și legea ce vizează statutul limbii ruse. Al doilea bloc prevede revenirea la competențele președintelui țării la situația de 1 octombrie 2016. Și al treilea bloc ține de partajarea unor atribuții funcționale: de a obține funcția de speaker al Parlamentului și ministerele Apărării, de Interne, Afacerilor Externe și funcția de vicepremier responsabil de reintegrarea țării”, a menționat președintele Dodon.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.