Glovo susține mamele cu copii în dificultate de la centrul maternal al Diaconiei

Opt mame cu copii aflate în dificultate își găsesc în prezent refugiul și căldura sufletească la Centrul maternal „În Brațele Mamei” al Misiunii sociale Diaconia, care activează pe întreg teritoriul Republicii Moldova. În curând, aici sunt așteptate alte două tinere viitoare mămici.

În fiecare an centrul maternal găzduiește până la 15 cupluri mamă-copil și gravide. Este vorba de mamele orfane, minore, dar și femei din alte categorii de risc. „Femeile care ajung aici sunt direcționate de obicei de autoritatea tutelară, ONG-uri sau vin singure. Sunt cazuri când ajung aici de la maternități sau, în cazuri mai rare, prin intermediul parohiilor din țară”, explică Mihaela Belei, coordonatoarea programului „În brațele mamei”.

Potrivit ei, principala problemă cu care se confruntă tinerele mămici este sărăcia și lipsa condițiilor decente de trai. Sunt și cazuri când femeile au devenit victime ale violenței în familie și nu au la cine apela pentru susținere. „În ultimul timp, unele din ele vin direct din stradă, adică sunt persoane fără adăpost”, explică Mihaela Belei.

Femeile stau la centrul maternal până la un an, însă durata șederii poate fi extinsă în cazul în care problemele cu care se confruntă nu sunt încă soluționate. „Ne concentrăm pe rezolvarea problemelor și doar atunci mamele pleacă de aici”, mai spune coordonatoarea proiectului. 

Deja de mai bine de 10 ani, centrul asigură tinerele mame cu o asistență complexă. „Avem situații când mama a lucrat în timpul sarcinii și atunci încercăm să integrăm copilul la creșă, iar mama să se întoarcă la serviciu ca să-și poată achita chiria și întreținerea”, mai spune Mihaela Belei. Aici activează mai mulți specialiști care oferă servicii juridice, de psihoterapie și de asistență socială care ajută la rezolvarea cazurilor. În timpul aflării la centru, angajații de aici elaborează un plan individual de intervenție, astfel contribuind la crearea unui mecanism de viață autonom.

De asemenea, se acordă o atenție deosebită consolidării relației dintre mamă și copil. „Atunci mama când vine în centru, alături de ea sunt educatori timp de 24 de ore, care le dezvoltă abilități de îngrijire a copilului, pentru că majoritatea mamelor care ajung aici sunt la primul lor copil”, adaugă ea.

Donație binevenită

Pentru a susține mamele și copiii în dificultate, Glovo a decis să doneze alimente pentru bebeluși, care să le asigure o nutriție sănătoasă. Necesitățile alimentare sunt diverse, iar Glovo a luat în considerare toate aceste aspecte, pentru ca fiecare bebeluș să beneficieze de alimentația potrivită. 

„De exemplu, în prezent avem trei mame HIV pozitive și ele nu au dreptul să alăpteze. Bebelușii sunt alimentați artificial. Mai sunt situații când mama nu poate să alimenteze natural copilul. Deci, e o donație importantă, mai ales că hrana artificială pentru bebeluși este costisitoare”, a declarat Mihaela Belei. 

Donația Glovo va acoperi nevoile centrului maternal pe o perioada de 6 luni, pachetele alimentare fiind compuse din: formule de lapte pentru copii de vârstă mică, terciuri de hrișcă, porumb sau orez, piureuri de fructe, piureuri de fructe cu brânză și cărniță pentru copii.

Unul dintre obiectivele Glovo este acela de a pune platforma, partenerii și rețeaua sa de curieri la dispoziția ONG-urilor și a proiectelor sociale în toate țările în care operează la nivel mondial. Compania are o prezență puternică în peste 1.300 de orașe din Europa de Sud, Asia Centrală și Africa și vede potențialul de a ajuta organizațiile din sectorul terț să își digitalizeze operațiunile, să ajungă la un număr mai mare de persoane vulnerabile și să facă față provocărilor emergente generate de risipa alimentară și nesiguranță.

„În timpul pandemiei am realizat cât de importantă este platforma noastră pentru oameni. Tocmai de aceea, am decis, prin intermediul inițiativei noastre sociale Glovo Access, să punem platforma noastră la dispoziția celor mai vulnerabili membri ai societății și, astfel, să contribuim și noi la transformarea societății. Ne bucurăm că avem posibilitatea să aducem o schimbare și în Moldova, unde suntem deja prezenți din octombrie 2020, și suntem cu adevărat mândri că am reușit să ajutăm mamele cu copii în dificultate de la centrul maternal al Diaconiei. Știm că încă mai putem face atât de multe pentru a sprijini oamenii cei mai vulnerabili ai societății, așa că nu ne vom opri aici și vom continua acțiunile caritabile”, a declarat Alexandru Mihalache, Director General Glovo Moldova.

Glovo va continua să se implice în mai multe proiecte sociale menite să ofere sprijin persoanelor în dificultate, la nivel global. Doar în 2021, compania a colaborat cu peste 120 de organizații non-profit din întreaga lume, livrând peste 500 de mii de pachete alimentare în comunitățile vulnerabile, prin intermediul inițiativei sale sociale „Glovo Access”, care a fost lansată anul trecut, și se așteaptă să livreze 1 milion de mese până în 2022

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.